Traseul pe care va trece ultimul coridor al Autostrazii Soarelui a creat isterie in randul proprietarilor de terenuri * Nici reprezentantii organizatiilor de protectia mediului nu stau linistiti, deoarece tronsonul trece pe langa trei arii naturale protejate Autostrada Soarelui, cea care uneste Constanta de Bucuresti, a creat, de-a lungul timpului, polemici aprinse. Usor, usor, lucrarile au avansat si s-a ajuns sa se lucreze si la tronsonul Cernavoda - Constanta. Acesta si varianta ocolitoare fac parte din coridorul european IV Berlin, Nurenberg, Praga, Budapesta, Bucuresti, Constanta, Salonic, Istanbul. De la inceput, proiectul a infierbantat mintile proprietarilor de teren din zona, care au inceput sa ia in calcule pe unde va trece autostrada. Variante au fost foarte multe si chiar unii din localitati pe unde nu s-a pus niciodata problema sa treaca autostrada au inceput sa mareasca preturile pamantului pentru ca aveau ei informatii. In realitate, noua artera va trece prin Cernavoda, Stefan cel Mare, Faclia, Mircea Voda Gara, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Alba, Basarabi, Valu lui Traian, Constanta si Cumpana. Tronsonul va interfera cu zona in care se afla podgoria Murfatlar, precum si cu situri naturale protejate. Lucrari in apropierea rezervatiilor Tronsonul va interfera cu zona in care se afla podgoria Murfatlar precum si cu situri naturale protejate. Prima rezervatie langa care se vor opri lucrarile va fi aria fosilifera Cernavoda, care se intinde pe o suprafata de trei hectare, se afla pe malul drept al Dunarii in amonte de podul Saligny si se intinde spre sud, pe o distanta de aproximativ 500 de metri. Are o importanta stiintifica deosebita, aici putand fi gasite calcare nodulare cretacice cu gasteropode, bureti, hidrozoare si trunchiuri de conifere solidificate. Urmatoarea zona protejata este Fantanita Murfatlar, care se intinde pe 66,4 hectare