Masajul este cea mai veche formă de terapie, iar cuvântul provine de la grecescul „massein“ şi iudaicul „mashesh“. Masajul constă în frecarea unei zone sensibile sau tensionate a corpului pentru a îndepărta durerea şi este un gest omenesc.
Primele date despre tehnica masajului sunt vechi de 3000 de ani, fiind considerat alături de acupunctură şi plante un element de bază al medicinei chineze. Masajul chinezesc începe întotdeauna cu tălpile unde se află terminaţii sensibile care corespund fiecărui organ.
Mai târziu, în India apare masajul yoga, sursa de bunăstare şi tradiţie religioasă ce recreează armonia vieţii. O dată cu propagarea budismului în Asia, thailandezii predicau obiceiul, schimbând însă unele practici: masajul thailandez se realizează în primul rând cu pumnii dinspre picioare spre cap.
În Grecia antică era folosit de toate persoanele din societate, de la patrician la sclav, împreună cu uleiuri aromatice. De altfel, Hipocrate, tatăl medicinei, îl recomandă adesea bolnavilor. Şi romanii erau adepţii masajului. Se spune că şi Cezar beneficia de un masaj zilnic. În imperiu însă, acesta era realizat mai ales în locuri publice, precum termele, stadioanele, gimnaziile şi atelierele de masaj.
De aceea imaginea şi credibilitatea acestei practici au avut grav de suferit, aşa încât Biserica şi medicina occidentală au condamnat masajul, interdicţie care va dura până la începutul Evului Mediu.
Mai târziu, în sec al XVII-lea, Harvey va descoperi circulaţia sanguină, demonstrând că fricţiunile prin masaj sunt extrem de benefice pentru sănătate, iar în secolul al XIX-lea, Per Henrik Ling fondează şcoala suedeză, bazată pe gimnastică şi masaj. De altfel, această metodă va da naştere kinesiterapiei.
Astăzi există mai mult de 80 de tehnici de masaj, care sunt împărţite în mai multe categorii de bază: masajul chinezesc, thailandez, indian, sued
