* Povestea de viaţă a liderului Gogol Bordello nu e una dintre cele mai banale. Ucrainean de origine, Eugene Hutz a copilărit în URSS şi a deprins gustul pentru rockul subversiv de la tatăl său, şi el muzician. După catastrofa din 1986 de la Cernobîl, familia lui Hutz s-a retras într-o tabără de refugiaţi în Kiev. La puţin timp după, adolescentul de atunci emigra împreună cu părinţii în Occident, fără acte, mereu cu poliţia pe urme. A ajuns apoi la New York, oraşul care i-a adus statutul de star. Cu influenţele estului în sânge şi o cultură muzicală „moştenire de familie”, Eugene Hutz formează Gogol Bordello. N-a fost simplu să se impună în industrie. Răspunsul primit de la majoritatea caselor de producţie era că muzica trupei e remarcabilă, dar stilul - nu prea definit. „Ne-am transformat frustrările în inspiraţie şi am mers pe drumul nostru”, îşi aminteşte Hutz. Trupa sa este o combinaţie de ucraineni, ţigani, evrei, ruşi, cu toţii rezidenţi în New York. Cântă gypsy punk. Gogol Bordello a ajuns sinonim cu energia, ironia, amestecul de punk, dub şi cabaret, mesajele politico-sociale, muzica ţigănească rusească şi extravaganţa.
„În mitologia ţigănească se spune că un lucru rămâne memorabil pentru că diavolul a vizitat camera. Alţii susţin că Celălalt a fost acolo”, lasă Eugene misterul să continue.
O cronică spunea despre Gogol Bordello că sună ca şi cum Sex Pistols, The Clash şi The Pogues s-au întâlnit în Rusia şi s-au bătut. „Gypsy Punk - Underdog World Strike” este discul care le-a adus celebritatea şi un turneu mondial de doi ani.
Pe 10 iulie formaţia lansează noul disc, „Super Taranta”. Până atunci, însă, Hutz şi gaşca lui dementă ajung la Bucureşti şi cântă vineri, 25 mai, la Arenele Romane. Sub numele de cod „Balkan Sounds”, li se vor alătura, în cadru organizat, Shukar Collective şi Nightlosers.
Biletele la concertul de vineri, care