Titus Ceia Oare trebuie sa ramai linistit in casa ta, protapit comod in fata televizorului, cand casa ti-a luat foc?

Nu!

Degeaba ti-or zice fatalistii ca e mai bine sa stai locului. Ca, daca ti-e scris sa arzi si tu cu casa cu tot, n-ai cum sa impiedici destinul sa lucreze. Astea sunt vorbe goale, cu care degeaba te-amagesti.

Nu!

Si nu-i vorba aici doar de luat foc casa. Daca stam fiecare sa ne gandim bine, vom observa un amanunt: cele mai rele lucruri ni s-au intamplat in viata pentru ca n-am stiut, n-am putut, nu ne-a dus capul sa pronuntam un singur cuvant.

Nu!

Celalalt cuvant, cel afirmativ, e folosit mai des. De multe ori, acest celalalt cuvant reprezinta cedarea ta, fara lupta, in fata unei imbarligaturi. Treaca de la tine, iti spui. De fapt, afirmatia sugerata iti era total straina, era contrara intereselor tale, o puteai anula, simplu, cu o singura vorba, prea des nerostita.

Nu!

E drept ca atunci cand situatia e limpede, cand - de exemplu - ai un cal la care tii, pe care l-ai crescut de manz, si vine un basbuzuc sa ti-l fure, fara sa-i pese nici o clipa ca e calul tau, iesi din amorteala.

Spui nu!

De fapt, nu numai atat. S-ar putea sa nu fie de ajuns sa-i spui tu: nu! Pentru ca tu poti fi un amarat, un nevolnic, un pensionat medical, iar basbuzucul, dimpotriva, un culturist cu muschii cat dovlecii, basca jungher la oblanc. Daca asa sta treaba, strigi la vecini. Pentru ca, indeobste, vecinii sunt ca tine. Nu neaparat pensionati medical, dar oameni, nu basbuzuci. Iar oamenii se implica. In general, se implica cu pieptul gol, fara flinte, obiecte taioase sau maciuci. Vine vecinul din dreapta, rasare si cel din stanga, intr-o clipa apare si cel de peste drum, vin mai multi ca asa-i la primejdie. Si striga toti cat ii tin bojocii:

Nu!

Mai striga si altele, i-adevarat