Am lipsit marţea trecută din rubrică pentru că mi-am propus ca o săptămână înainte de 19 mai să mă abţin de la orice comentariu. Şi aşa prea multă lume îşi dă cu presupusul fără să fi trecut măcar o dată printr-o bibliotecă de ştiinţe politice sau de istorie, fără să fi citit o carte despre ce e un referendum, republică parlamentară vs. republică prezidenţială, constituţie… Apar pe televizor tot felul de experţi în nimic, fără să poată în vreun fel să vină cu un document - oricare ar fi el - în domeniu. Te şi întrebi cine formează opinia în zona politică din ţara asta? Ca şi cum te-ai da pe mâna unui vânzător de alimentară să te opereze de ficat… Apelezi, fireşte, la un chirurg. E mai sigur. Poate scapi cu viaţă. Inflaţia de analişti, formatori de opinie, comentatori etc. a fost un fenomen care s-a adăugat comediei văzute de toţi pe scena principală. Zic comedie la campania pentru referendum pentru că toţi mint şi se joacă binişor cu umbrele pe un ecran… Au avut şi felia lor de glorie, de imagine, minutele lor de apariţie publică în care ne-au spus ce şi cum. Am auzit multe năzbâtii, aiureli, prostii pur şi simplu. Mulţi se iau după ureche, după zvon, după felurite păreri neavizate. Alţii pur şi simplu sunt interesaţi, când nu vânduţi, partizani ai unei cauze sau ai alteia. Unii o afişează, alţii o ascund. Şi e foarte greu de spus care atitudine e mai corectă. Să spui „bravului bizon“, atât de dispreţuit în toate ocaziile, pe mâna cui mergi. Sau să o faci pe neutrul, obiectivul şi imparţialul… E o dispută veche în mass-media, pe care nu avem cum să o lămurim aici, în numai câteva rânduri. Cert este că disputa pe acest plan, adică tot ce s-a înţeles din criza politică din România, abia începe. Referendumul s-a încheiat, analizele încep…
Nici pentru asta nu e prea mult timp, că ne apropiem cu viteză de europarlamentare. Aşa că partidele au puţin timp la dispoziţie
