Ultimatumul presedintelui Traian Basescu pentru adoptarea legii electorale a generat un val de reactii in randul partidelor, PNL mergand pana la a spune ca Guvernul
isi va asuma raspunderea pe legea electorala.
Intr-un interviu acordat cotidianului britanic The Times, presedintele Traian Basescu a declarat ca va da Parlamentului un ultimatum pentru adoptarea votului uninominal. In caz contrar, spune seful statului, voi convoca un referendum. "Daca pana la 30 iunie Parlamentul nu va adopta o noua lege electorala, voi convoca un referendum." Ideea nu este noua, stiut fiind ca aceasta este tema predilecta a sefului statului inca de la preluarea puterii in 2004 si ca a fost folosita intens in plin conflict al suspendarii, moment in care Traian Basescu a amenintat cu organizarea unui referendum. Ultimatumul dat de presedinte are darul de a pune pe jar partidele, care se vad obligate sa reia negocierile si sa se aseze la masa discutiilor.
Daca ar fi sa judecam dupa declaratiile lui Crin Antonescu, PNL pare dispus sa pluseze, cerand asumarea raspunderii pe aceasta lege. "Voi cere primului ministru, pentru a evita dezbaterile si organizarea unui referendum, sa-si asume raspunderea pe legea electorala. Ii voi cere sa-si asume acest risc, chiar daca celelalte partide vor initia o motiune de cenzura. Daca motiunea trece, noi ne vom retrage de la guvernare si vom avea un revelator asupra sustinerii pe care o are un astfel de demers", spune vicele liberal. Dar, ca si in cazul anuntului privitor la retragerea PNL in opozitie, facut de Ludovic Orban si respins fara drept de apel de liderii partidului, si ideea lui Antonescu nu este prea agreata. Mai degraba vicepresedintii liberali se arata dispusi la negocieri cu PSD-ul.
Liderii social-democrati condamna "ultimatumul" presedintelui si considera asumarea raspunderii Guvernului ca fiind "gluma zilei". Va