â¢14:45Decizie CRP - Pangere penala si tacere mediatica impotriva lui Băsescu
Cu un buchet de flori şi un comunicat de presă prin care işi cere scuze reporterului Antenei 1, numind-o de data asta "doamnă", preşedintele Băsescu speră să-şi spele imaginea de băiat de după blocuri care foloseşte cuvinte gen: păsărică, ţigancă impuţită. Drept reacţie, mai multe organizaţii de romi au protestat ieri la Cotroceni.
Cu un buchet de flori şi un comunicat de presă prin care işi cere scuze reporterului Antenei 1, preşedintele Traian Băsescu speră să-şi spele imaginea de băiat de după blocuri care foloseşte cuvinte gen: păsărică, ţigancă impuţită. Băsescu va fi audiat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
După două zile de la incident, preşedintele Traian Băsescu o roagă pe Andreea Pană, printr-un comunicat de presă, semnat de purtătorul de cuvănt, Valeriu Turcan, să accepte scuzele sale sincere pentru situaţia creată şi regretă că o expresie nepotrivită, folosită intr-o convorbire privată, a devenit publică provocănd un "nemeritat prejudiciu moral" acesteia. Este mai mult decăt evident faptul că aceste cuvinte nu fac parte din limbajul preşedintelui, acestea fiind puse pe hărtie de Valeriu Turcan. Reporterul Antenei 1 a primit la redacţie şi un buchet de flori, insoţit de un bileţel cu antet prezidenţial pe care scria "Cu respect, doamnei Andreea Pană". Surprinzător cum reporterul Antenei 1 a reuşit să se transforme peste noapte dintr-o ţigancă impuţită intr-o doamnă respectabilă.
După căteva ore, Băsescu şi-a nuanţat "cererea de scuze". El s-a arătat nemulţumit că Antena 1 a făcut publică discuţia privată cu soţia sa, fiind judecat "ca pe vremea Securităţii" pentru ceva ce a găndit "nepublic". "Intrarea in viaţa privată, chiar şi a preşedintelui, are limite. Mi-aş dori ca, de căte ori am fost jignit pe t