Am un amic pe care, in urma cu vreo cinci-sase ani, l-am dus manance ceva la "Hanovra". Venise omul de pe drum, era frant de foame si oboseala si nu voia decat sa guste o lingura-doua de ciorba si sa bea o cafea. si-a mancat tacticos toata ciorba de burta pe care o avea in farfurie si, in loc sa se atinga de cafea asa cum avea de gand cu cateva minute mai devreme, a inceput sa se uite dupa chelner prin sala. I-a cerut baiatului subtirel, cu mana dreapta ascunsa sub un servet alb ca neaua, sa ii aduca ce crede el ca are mai gustos prin bucatarie. N-a trecut mult si in fata amicului meu a aparut un platou urias, in care isi imparteau frateste vecinatatea un cotlet generos de porc, o bucata zdravana de ceafa afumata, patru-cinci carnati rumeniti si aromati de-ti lasau gura apa, cateva felii de pastrama si un morman sanatos de carfofi prajiti. Zece minute mai tarziu platoul era curat ca in palma, iar ceasca de cafea, tot la locul ei. Amicul meu avea alta treaba cu o sticla de Feteasca Regala pe care o sorbea, tacticos, invartind din cand in cand cupa paharului, ca sa ii simta mai bine buchetul. Asa se face ca, in loc sa mancam pe fuga ceva si sa ne vedem mai departe de treburile noastre, am zabovit atunci la "Hanovra" vreo trei ceasuri. Ne-am adus aminte tot felul de trasnai pe care le-am facut prin facultate si am pus la cale planuri care au ramas si acum, in buna parte, nerezolvate. De atunci, ori de cate ori are ocazia sa vina in Bacau, amicul meu tot la "Hanovra" se opreste sa isi ia pranzul sau cina. De fiecare data imi zice ca mancarea nu mai este chiar asa de buna ca in anii trecuti, dar tot nu renunta sa mai vina aici. Ii place lui sa auda susurul apei picurate din fantana amenajata de proprietari chiar la intrarea in restaurant, sa se racoreasca la adapostul zidurilor pavate cu piatra de rau si sa mai uite putin de nebunia orasului in atmosfera rustica din resta