Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii i-au dus lui Băsescu detergent şi săpun

Publicat in Adevarul, marți 22 mai 2007 ·

Studenţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor rome din România i-au făcut un cadou neobişnuit lui Traian Băsescu: săpun, detergent, apă, dar şi un CD cu muzică ţigănească. Studenţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor rome din România i-au făcut un cadou neobişnuit lui Traian Băsescu: săpun, detergent, apă, dar şi un CD cu muzică ţigănească. Purtând tricouri imprimate cu expresiile "ţigan împuţit" şi "ţigancă împuţită", aceştia s-au strâns, ieri, în faţa Palatului Cotroceni pentru a-şi arăta indignarea faţă de limbajul "dur, sexist şi rasist", pe care preşedintele l-a folosit referindu-se la o ziaristă. În după-amiaza zilei de 19 mai, Traian Băsescu s-a adresat unei jurnaliste folosind cuvântul "păsărică", iar într-o discuţie privată cu soţia sa, însă înregistrată pe telefonul mobil, a folosit sintagma "ţigancă împuţită". "Îi oferim preşedintelui săpun de la oameni care se spală. Vrem să îi arătăm că se înşală", a spus Florin Manole, student de etnie romă. Centrul Rromilor pentru Intervenţie Socială şi Studii "Romani CRISS", iniţiatorul acestui demers, îi solicită lui Traian Băsescu, într-o scrisoare de protest, să îşi ceară scuze public. "Romani CRISS" subliniază că preşedintele României, "prin comportamentul său nu doar încalcă legea, ci dă un semnal de toleranţă ridicată faţă de săvârşirea faptelor de discriminare". În plângerea trimisă ieri Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, organizaţia sesizează că "preşedintele Traian Băsescu săvârşeşte fapte de discriminare succesive, bazate pe două criterii: sex şi etnie", iar afirmaţiile sale sunt "incalificabile şi de neacceptat". De asemenea, romii sunt de părere că ar trebui ca Parlamentul European, Consiliul Europei şi Comisia Europeană să ia atitudine şi să condamne comportamentul preşedintelui României.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 3 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 15 minute
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum o ora
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum o ora
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 2 ore
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 7 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 7 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 5 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°