Echipa la care evoluează mijlocaşul român, Siena, ocupă locul al 18-lea în clasament, la un punct distanţă de locul care asigură menţinerea în Serie A.
Siena, echipa lui Paul Codrea, va tremura până în ultima etapă, deoarece a pierdut, cu 2-1, meciul disputat la Palermo, în runda a 37-a din Serie A, sicilienii adjudecându-şi un loc de Cupa UEFA în urma acestui succes. Corini (’25) şi Caracciolo (’45) au punctat pentru palermitani, în timp ce toscanii au înscris prin Massimo Maccarone (’90), un specialist al golurilor pe final. Codrea a fost titular şi a rămas în teren până în minutul 55, când i-a luat locul Alberto.
Site-ul goal.com a scris că Palermo nu a pierdut nimic când l-a cedat pe mijlocaşul român Paul Codrea la Siena, acesta fiind unul dintre cei mai slabi jucători în partida dintre cele două formaţii. Sursa citată i-a acordat nota 5 internaţionalului român după prestaţia avută în partida de duminică.
Agenţia Datasport i-a acordat nota 5,5 lui Codrea şi a scris: „Nu a reuşit să filtreze multe baloane şi a suferit din cauza jocului bun al adversarilor“.
Siena ocupă locul al 18-lea în clasament, la un punct distanţă de salvarea de la retrogradare. Toscanii vor juca în ultima etapă pe teren propriu, cu Lazio.
Mutu va juca în Cupa UEFA
Adrian Mutu va evolua în sezonul viitor în Cupa UEFA. Echipa sa, Fiorentina, a remizat, duminică, scor 2-2, la Messina şi şi-a asigurat unul dintre locurile care oferă participarea în a doua competiţie europeană intercluburi. Oaspeţii, fără Mutu pe teren, suspendat, au deschis scorul în minutul 25, prin Pazzini, iar Gamberini a majorat diferenţa de pe tabelă în minutul 58. Messina, deja retrogradată în Serie B, a avut o revenire spectaculoasă spre final, când a punctat de două ori, prin Rigano (’81 şi ’88 - penalti). Fiorentina ocupă locul al cincilea, cu 50 de puncte.
Fundaşul V