Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masiva desfasurare de forte americane in Golful Persic

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 mai 2007 ·

Noua vase de razboi americane cu 17.000 de soldati la bord au intrat astazi in Golful Persic, traversand stramtoarea Hurmuz, desfasurarea de forte, pe timp de zi, fiind cea mai mare de la inceperea, in 2003, a razboiului din Irak, informeaza Reuters.

Marina americana a comunicat jurnalistilor ca autoritatile de la Teheran nu au fost anuntate de aceasta desfasurare de forte, care include doua portavioane, prin stramtoarea Hurmuz care se afla in apele internationale, intre Golful Persic si Golful Oman, fiind una dintre arterele principale de navigatie pentru petroliere.

"Navele vor executa o serie de exercitii care fac parte din planurile SUA de a-i asigura pe aliatii lor ca privesc cu seriozitate securitatea din zona Golfului", a declarat comandantul grupului de nave, amiralul Kevin Quinn. El a adaugat ca exista oricand pericolul ca un stat sau o entitate statala sa blocheze una dintre stramtorile internationale, cea mai mare din zona fiind stramtoarea Hurmuz.

Cele noua vase au traversat stramtoarea in jurul orei 4:00 GMT, cand in zona era zi, fapt neobisnuit, observa Reuters, deoarece majoritatea navelor trec pe timp de noapte prin regiune pentru a nu atrage atentia si numai rareori navigheaza impreuna in numar atat de mare. Oficialii americani au declarat presei ca decizia de a trimite un al doilea portavion a fost luata in ultimul moment, fara insa a da mai multe detalii.

Tensiunile dintre Statele Unite si Iran legate de ambitiile nucleare ale Teheranului alimenteaza temerile regionale cu privire la un posibil razboi ce ar afecta economia din zona si ar ameninta exporturile vitale de petrol. Noua vase de razboi americane cu 17.000 de soldati la bord au intrat astazi in Golful Persic, traversand stramtoarea Hurmuz, desfasurarea de forte, pe timp de zi, fiind cea mai mare de la inceperea, in 2003, a razboiului din Irak, inf

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcționează în SUA. Iată mesajul afișat pentru utilizatori

Ziua Constanta acum 14 minute
TikTok a fost scos din SUA, lăsând milioane de utilizatori fără platforma lor preferată. TikTok a ieșit offline în SUA, cu câteva ore înainte ca o nouă lege care interzice platforma să intre în vigoare. Un mesaj care apare pe aplicație pentru utili

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 38 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Yemen: Rebelii houthi sunt pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

News.ro acum 2 ore
Rebelii houthi „avertizează forţele inamice din Marea Roşie cu privire la consecinţele oricărei agresiuni împotriva Yemenului în timpul perioadei de încetare a focului în Gaza”, conform unei declaraţii pe X, relatează lefigaro.fr. Houthis „vor confr

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°