Normele Uniunii Europene privind reducerea emisiilor nocive pentru mediul înconjurător, dar mai ales pentru utilizatorul final, reprezintă o preocupare tot mai acută şi la nivelul subdomeniilor Normele Uniunii Europene privind reducerea emisiilor nocive pentru mediul înconjurător, dar mai ales pentru utilizatorul final, reprezintă o preocupare tot mai acută şi la nivelul subdomeniilor din construcţii. Un prim pas în acest sens a fost făcut pe piaţa românească de către compania Selena, lider pe piaţa românească a spumelor poliuretanice, cu o cotă de piaţă de 32%, prin lansarea primului produs ecologic, cu un grad redus de toxicitate. "Există o tendinţă la nivelul Uniunii Europene de a clasifica tot mai multe produse care afectează mediul şi sănătatea. Produsul nostru nu permite emisia gazelor nocive, întâlnită în cazul spumelor poliuretanice, care pot produce alergii, astm sau chiar cancer", a afirmat Dorin Spătaru, director general al companiei. Companiile, preocupate de productivitatea muncii Potrivit acestuia, preţul mediu al noului produs ecologic va fi de cinci euro pe tub, comparativ cu un preţ mediu de 3,5 euro al spumelor poliuretanice existente pe piaţă, şi cu o medie europeană de 17 euro. El a precizat că nu poate anticipa, deocamdată, ponderea pe care o va ocupa noul produs în totalul vânzărilor, apreciind că piaţa românească are nevoie să se obişnuiască cu tipurile de materiale ecologice. "Credem că astfel de produse care protejează sănătatea vor ajunge să fie căutate şi pentru că angajatorii din construcţii vor fi din ce în ce mai preocupaţi de productivitatea muncii", a precizat Spătaru, care a adăugat că, la nivelul spumelor poliuretanice, în ţara noastră nu există produse ecologice. Compania Selena România a realizat în primele trei luni o cifră de afaceri de 1,1 milioane de euro, în creştere cu 77% faţă de primul trimestru al anului precedent, şi