Daca as fi fost alegator PSD, in noiembrie 2004, m-as fi bucurat ca partidul pe care l-am votat a obtinut 37% din sufragii pentru ca m-as fi asteptat ca acest partid sa joace un rol esential in conducerea noului Guvern. Apoi, aflu ca, desi am votat lista PSD, de fapt, nu am votat chiar cu PSD pentru ca Adrian Nastase a introdus pe liste un partid parazitar, PUR-ul lui Dan Voiculescu. A fost o modalitate prin care Nastase l-a recompensat pe Voiculescu pentru ca i-a oferit acces neingradit la Antene. Aflu, asadar, ca PSD, pe care il credeam majoritar, nu mai e chiar atat de majoritar. Cand Traian Basescu ii intinde momeala lui George Copos, Voiculescu o musca, iar PUR este smuls din imbratisarea PSD si trecut in tabara cealalta, este absolut firesc sa fiu furios atat pe Adrian Nastase, cat si pe Traian Basescu pentru ca descopar ca votul meu nu conteaza.
Ca alegator al Aliantei, m-am bucurat cand s-a constituit Guvernul Tariceanu, pentru ca, desi Alianta n-a avut decat 32%, a reusit sa formeze o majoritate. Au urmat doi ani de lovituri intre parteneri, PNL s-a suparat si si-a exclus pe banda rulanta membrii importanti care au plecat din Alianta sa formeze PLD – un partid care a ramas in Parlament desi nu l-a votat nimeni. Tariceanu se supara si mai tare pe presedinte si pe Monica Macovei, da afara PD de la guvernare si declara decesul Aliantei pe care o votasem in 2004. Mai conteaza votul meu? Evident, nu.
In al treilea rand, in 2004, am trimis la Cotroceni un presedinte care a obtinut in turul al doilea peste 50% din voturi. Peste doi ani si jumatate, se trezesc cativa oameni sa sustina ca Basescu a incalcat Constitutia, domnul Iorgovan face un rechizitoriu, iar Curtea Constitutionala spune ca acest rechizitoriu nu face doi bani. O majoritate covarsitoare din Parlament zice ca, de fapt, hotararea Curtii nu face doi bani si ceea ce am votat in urma cu doi ani
