"Vom auzi luni in şir că orice idee contrară celei prezidenţiale e păcătoasă, pentru că poporul vrea altceva. Deşi poporul a stat mai mult acasă, iar cei care au venit la vot au răspuns la o singură intrebare şi nu au aprobat o nouă lume. Partidele sunt supuse la presiuni, cetăţenilor li se creează senzaţia că opoziţia devine inutilă şi chiar neconstituţională, abuzurile sumare devin luptă pentru justiţie in vreme ce, din parcări sau asfaltări, un alt popor, mic şi dibaci, işi va reface iute pagubele pricinuite de o campanie electorală costisitoare..."

Acum, după mai multe săptămăni confuze am izbutit să aflăm măcar un singur lucru: cine e poporul. Poporul sunt cei care votează cu Traian Băsescu. Cine sunt ceilalţi e uşor de dedus: cei bănuiţi de opţiuni contrare sau de absenteism pervers sunt "ţiganii impuţiţi".

Eu nu imi permit, de unul singur, asemenea concluzii. Am recurs la experţi in poporologie. Cel mai important dintre ei mi se pare a fi astăzi domnul "ambasador" Traian Ungureanu. Textul publicat de domnia sa in Cotidianul de luni, 21 mai, este o adevărată călătorie in timp. Parcurgănd acele rănduri, ai senzaţia clară că te afli la inceputul anilor cincizeci şi că citeşti un articol din A. Toma, combinat, postmodern, cu ceva din spiritul lui Ostap Bender. "Preşedintele a invins orbitor. Preşedintele trebuie să fie uimit (...) Preşedintele a căştigat asurzitor. Vocea populară a strigat NU!" Din lipsă de spaţiu tipografic, textul nu dezvăluie cum a căştigat preşedintele din perspectiva altor simţuri, cum ar fi, de pildă, mirosul, dar un lucru e clar: ne aflăm pe "şantierul noii identităţi democratice romăneşti".

Nu mă refer la acest delir verbal din plăcerea inutilă de a polemiza, ci pentru că articolul respectiv e vărful de lance al unor abordări similare in spirit, care ne aruncă indărăt cu decenii, in anii glorioşi in care o singură pers