Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un referendum spre nicăieri

Publicat in Jurnalul, miercuri 23 mai 2007 ·

"Vom auzi luni in şir că orice idee contrară celei prezidenţiale e păcătoasă, pentru că poporul vrea altceva. Deşi poporul a stat mai mult acasă, iar cei care au venit la vot au răspuns la o singură intrebare şi nu au aprobat o nouă lume. Partidele sunt supuse la presiuni, cetăţenilor li se creează senzaţia că opoziţia devine inutilă şi chiar neconstituţională, abuzurile sumare devin luptă pentru justiţie in vreme ce, din parcări sau asfaltări, un alt popor, mic şi dibaci, işi va reface iute pagubele pricinuite de o campanie electorală costisitoare..."

Acum, după mai multe săptămăni confuze am izbutit să aflăm măcar un singur lucru: cine e poporul. Poporul sunt cei care votează cu Traian Băsescu. Cine sunt ceilalţi e uşor de dedus: cei bănuiţi de opţiuni contrare sau de absenteism pervers sunt "ţiganii impuţiţi".

Eu nu imi permit, de unul singur, asemenea concluzii. Am recurs la experţi in poporologie. Cel mai important dintre ei mi se pare a fi astăzi domnul "ambasador" Traian Ungureanu. Textul publicat de domnia sa in Cotidianul de luni, 21 mai, este o adevărată călătorie in timp. Parcurgănd acele rănduri, ai senzaţia clară că te afli la inceputul anilor cincizeci şi că citeşti un articol din A. Toma, combinat, postmodern, cu ceva din spiritul lui Ostap Bender. "Preşedintele a invins orbitor. Preşedintele trebuie să fie uimit (...) Preşedintele a căştigat asurzitor. Vocea populară a strigat NU!" Din lipsă de spaţiu tipografic, textul nu dezvăluie cum a căştigat preşedintele din perspectiva altor simţuri, cum ar fi, de pildă, mirosul, dar un lucru e clar: ne aflăm pe "şantierul noii identităţi democratice romăneşti".

Nu mă refer la acest delir verbal din plăcerea inutilă de a polemiza, ci pentru că articolul respectiv e vărful de lance al unor abordări similare in spirit, care ne aruncă indărăt cu decenii, in anii glorioşi in care o singură pers

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 41 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 37 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 22 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°