- Diverse - nr. 98 / 23 Mai, 2007 Motto: Umblu prin frumusete/
cat e ziua de lunga,/
printre anotimpurile care se petrec./
Pot umbla pe carari de polen,/
pot umbla printre greierii campului,/pot umbla prin roua,/pot umbla/cu frumusetea alaturea. Din Navajo Interlocutor: ed. Olivia-Cristiana Gabudean, coordonatoarea cercului plastic "Candoare si culoare" si a minicenaclului "Poesis" - Cand a luat fiinta cercul pe care-l conduceti si care au fost motivele infiintarii lui ? - Cercul plastic "Candoare si culoare " s-a infiintat in anul 1978, din ordinul Ministerului Invatamantului de la acea vreme si este destinat copiilor cu aptitudini speciale in domeniul artistico-plastic. - Cum selectati membrii cercului ? - Depistarea copiilor viitori membri ai cercului o efectuez, de obicei, in primele doua saptamani ale anului scolar, in urma analizarii lucrarilor acestora - compozitii cu subiect liber-ales. Cuprind in cerc si copii care manifesta o deosebita atractie pentru pictura, chiar daca rezultatele muncii lor nu sunt graitoare. Mai exista o categorie a celor care sunt primiti, la insistentele parintilor, putini la numar, chiar daca nu dovedesc nicio inclinatie spre pictura. Ce ne puteti spune despre activitatile desfasurate cu copiii? - Munca in cadrul cercului se desfasoara dupa o planificare calendaristica. Subiectele tin cont de trecerea anotimpurilor, experienta cognitiva a copiilor, sarbatorile religioase, urmarind realizarea unor teme plastice diferentiate, in functie de aptitudinile acestora, lucrand cu doua subgrupe - incepatori si avansati, intr-un proces in care nu doar copiii invata, ci inveti si tu ca adult de la ei, cel putin pe plan afectiv. Copiii sunt invatati "sa vada", isi instruiesc spontaneitatea, ajungand, prin munca, la abordari originale ale subiectelor propuse. Asa am reusit sa realizam portrete, compozitii, naturi statice