Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a declarat miercuri ca este preocupat de siguranta elevilor in scoli, dupa ce in urma cu o saptamana un elev de clasa a VIII-a a fost ranit grav de niste colegi mai mari, murind cateva zile mai tarziu. Ca solutie, ministrul propune consolidarea gardurilor si supravegherea video.
„La cel putin jumatate dintre scolile pe care le-am vizitat gardurile nu erau consolidate complet. As vrea sa stiu ca macar la acest capitol consiliile locale isi vor face datoria”, a spus ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei. „Sper ca pana in 2008 sa nu mai fie scoala sa-i gasesc vreo bresa”, a conchis ministrul.
El a mai propus ca masura de securitate in scoli montarea de camere video, pentru supraveghere, propunere care se adreseaza in special liceelor din Capitala.
Tot pentru protectia elevilor, Adomnitei a spus ca impreuna cu Ministerul Internelor va intocmi un plan pentru pedepsirea drastica a batailor intre elevi si interzicerea accesului persoanelor straine in institutiile de invatamant.
Aceste lucruri sunt insa deja reglementate de regulamentele interne ale unitatilor de invatamant.
Adomnitei a aflat despre elevul mort din presa
Ministrul Educatiei spune ca a aflat din presa despre cazul elevului din Dumbraveni, Suceava, care a murit dupa ce a fost batut de doi colegi mai mari si-l face vinovat pe seful Inspectoratului Scolar Iasi, fiindca nu a anuntat Ministerul despre acest incident.
„Este o tragedie ca acel copil a murit, iar inspectorul si conducerea Inspectoratului Scolar Judetean pot fi sanctionate ca nu au raportat acest incident”, a afirmat ministrul.
Elevul avea 16 ani si era inscris in clasa a VIII-a, la Grupul Scolar Dumbraveni. Minorul a murit la cateva zile dupa ce doi colegi mai mari l-au batut. Conform NewsIn, politistii suceveni urme