A trecut şi referendumul. S-au prezentat opt milioane de alegători, exact câţi spuneau studiile înainte de eveniment. Că opt milioane trebuie raportate la 18.212.980 de alegători, cum spune Ministerul de Interne, sau la 17.314.896, cum spune Institutul de Statistică, este mai puţin important. Opt milioane de oameni şi-au rupt două-trei ore din viaţă să vină la vot într-o sâmbătă a lunii mai 2007. De obicei, vin 10-11 milioane, prin urmare, două-trei milioane de oameni au considerat că nu merită efortul. Tot opt milioane vor veni şi la alegerile europarlamentare, dar la alegerile locale şi parlamentare din 2008 vom vedea din nou 10-11 milioane. Acesta este modelul de participare la vot a românilor şi nu avem ce să discutăm prea mult.

Din cele opt milioane de electori, şase au votat NU, iar două au votat DA. Este pentru prima dată în istoria electorală a României când publicul merge la vot şi dezaprobă ceva. Analiştii politici au tot bătut câmpii despre votul negativ. Acesta este primul vot cu adevărat negativ al românilor. Până acum mergeau la vot să aprobe, fie de formă, fie democratic, dar să aprobe: o listă pentru parlament, un candidat la preşedinţie, un primar, o listă de consilieri locali, un text de constituţie pe care puţini îl citiseră, dar majoritatea sperau să nu conţină prea multe prostii. Pe 19 mai 2007, publicul românesc a arătat că ştie să spună NU. Este un mare progres. Acum înţelegem mai bine cum a fost posibil ca francezii şi olandezii să spună NU constituţiei europene.

Consecinţele nu se vor lăsa aşteptate. Unii politicieni ai acestei ţări vor pricepe că a consulta publicul nu este o formalitate. Alţii o vor continua în dulcele stil clasic: ne descurcăm noi. Descurcăreţi şi aranjori vor fi perpetuu în toate partidele politice. Problema e ca ei să nu devină dominanţi. Acum sunt.

Dacă vom corela agenda publică de astăzi cu acest vot n