Mesajul a fost trimis. Multumesc!

195 de posturi disponibile pentru titularizare

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 mai 2007 ·

Peste 500 de profesori care vor să se titularizeze în învăţământ şi-au depus în primele zile de înscriere dosarul pentru examenul naţional, inspectorii de personal din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean aşteptându-se ca până pe 28 mai, ultima zi de înscriere, numărul acestora să crească la aproximativ 1.200, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Sunt disponibile pentru titularizare 195 de posturi, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului revenind în schimb asupra regulii de a nu primi la concurs profesori pentru discipline pentru care nu există în listă post titularizabil (care ar fi fost o premieră), astfel că se pot înscrie şi aceştia, menţionând că se vor mulţumi cu posturi disponibile pentru suplinire.

Oferta pentru anumite discipline este destul de bună, pentru limba şi literatura română, spre exemplu, din cele 27 de posturi opt fiind în mediul urban. Sunt, în schimb, şi discipline pentru care există doar un post, maximum două. Cele mai multe posturi oferite sunt pentru educatoare - 35, dar şi învăţători - 19, limba engleză - 23, limba franceză - 15, educaţie fizică - nouă, religie - nouă, profesor în centrele de asistenţă educaţională şi logopedie – şapte etc. Oferte slabe sunt pentru matematică - trei, tehnologia informaţiei şi a comunicării - un post, orchestră populară/taraf - un post, limba rromani - un post, jurnalism - un post. În cazul în care nu vor ocupa postul solicitat, dar nota la concursul naţional nu va fi una foarte bună, care să le asigure un post la suplinire, profesorii mai au şansa de a participa la concursul de suplinire de la mijlocul lunii august, cu nota de aici putându-se prezenta în şedinţa publică de repartizare.

Vor avea însă întâietate cei cu note peste 5 la concursul naţional de titularizare.

Peste 500 de profesori care vor să se titularizeze în învăţământ şi-au depus în primele zile de înscriere dosarul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025: Județul din România care a devenit primul din țară unde s-a depășit pragul de 50% prezență la vot

Libertatea acum 46 minute
Ilfov a devenit primul județ din România care a depășit pragul de 50% prezență la vot la alegerile prezidențiale 2025.

Circulația feroviară, reluată în Gara Constanța! Pasagerii preluați de un alt tren (GALERIE FOTO+VIDEO

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele

Un bărbat a căzut cu parapanta în județul Brașov

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a fost grav rănit astăzi după ce a căzut cu parapanta în zona Săcele, județul Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 17.30, în zona Săcele din județul Brașov, un bărbat a suferit un accident în urma căderii cu parapanta. La fața s-a de

Atac cu bombă dejucat la concertul susținut de Lady Gaga în Brazilia. Poliția a arestat două persoane

HotNews acum 47 minute
Poliţia braziliană a anunţat duminică că a dejucat un atac cu bombă planificat la concertul istoric susţinut de Lady Gaga, care a atras sâmbătă seară peste 2 milioane de persoane pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, informează Reuters, preluată d

Turcia: Temeri cu privire la siguranţa politicienilor, după ce un bărbat l-a atacat pe liderul opoziţiei la Istanbul / Agresorul, un turc care şi-a ucis copiii în urmă cu 21 de ani - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul principalului partid de opoziţie din Turcia a fost atacat duminică, în timp ce pleca de la o ceremonie de comemorare la Istanbul, relatează AP. Ozgur Ozel, care conduce Partidul Republican al Poporului (CHP), părăsea Centrul Cultural Ataturk

Poliția Capitalei anunță zece sesizări privind posibile incidente electorale. Un caz, cercetat pentru FRAUDĂ la vot

Gandul acum 39 minute
Poliţia Capitalei a anunțat duminică faptul că, de la începerea procesului de vot, în București au fost înregistrate zece sesizări privind posibile incidente electorale. Potrivit autorităților, nu au fost semnalate situații deosebite din perspectiva

live Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya luptă pentru trofeul de dublu la WTA 1000 Madrid

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani) și Anna Kalinskaya (26 de ani) joacă duminică, 4 mai, în finala de dublu a turneului de 1000 de puncte de la Madrid. Duelul cu Elise Mertens (Belgia) și Veronika Kudermetova (Rusia) a început la ora 16:40 și este transmis

O nouă avertizare Cod galben pentru mai multe localități din județul Botoșani

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică și vânt pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 18:30. Sunt vizate orașul Flămânzi și comunele Albești, Lunca, Călărași, Hlipiceni, T

Victor Ponta, ultimul candidat care a mers la vot. Politicianul a votat spontan, în drum spre Capitală

Adevarul acum 3 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a decis să voteze spontan, în timp ce se afla în drum spre Capitală.

România, atacată cibernetic de ruși în ziua alegerilor. Mesajul transmis de hackeri

Cancan acum 3 ore
Duminică, 4 mai 2025, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, mai multe platforme online, site-uri guvernamentale, pagini oficiale ale candidaților și publicații de presă au fost sparte. Hackerii ruși au revendicat atacul. Cum și-au j

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

13°/23°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

25°
dum.

11°/28°
lun.

12°/23°
mar.

10°/18°
mie.

11°/14°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/23°
lun.

9°/18°
mar.

14°/17°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

9°/20°
mar.

10°/17°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

9°/21°
mar.

9°/19°
mie.

10°/13°