Ralu Filip
30 august 1959-23 mai 2007
Ne-a părăsit Ralu Filip, unul dintre marii prieteni ai Jurnalului Naţional. S-a stins exact aşa cum a şi ars: intens. In crucea nopţii şi-a făcut un decont rapid, dar inspăimăntător de eficient cu această lume. S-a ridicat la Cer, insă rămăn in urma lui, cerniţi, familia şi prietenii adevăraţi ai unui caracter adevărat. Â
Inţelepciunea populară spune că toţi suntem datori cu o moarte. Se pare că Ralu Filip şi-a făcut, in crucea nopţii, decontul cu această lume infectă; dar nu cu familia şi cu prietenii săi. Un decont ingrozitor de rapid, dar inspăimăntător de eficient. S-a stins aşa cum a şi ars: intens.
Mi-e greu să scriu la trecut despre Ralu, nu pot să-i spun domnul Filip şi nici preşedintele CNA. Ralu a fost Ralu şi atăt. Mă leagă prea multe de el, un munte de amintiri comune, un ocean de recunoştinţă. A fost primul din mica şi meschina lume a presei romăneşti care a avut incredere-n mine, a intuit că se poate scoate ceva dintr-un puşti năuc. M-a creditat total, a pariat inconştient, din fler, pe un succes vag previzibil. Dacă punea o sumă infimă la o casă de pariuri pe capul meu, astăzi nu mai avea nevoie de priveghi, de condoleanţe, de mesaje ipocrite de apreciere postumă. Ar fi fost un om bogat, un rentier odihnit, care poate şi-ar fi tocat averea prin insule exotice, alături de Dana, Maria şi Matei. Nu ştiu, totuşi, ce mă face a crede că n-ar fi rezistat să stea degeaba; nu era omulâ¦
A lucrat la un singur ziar, Curierul Naţional, iar traseul meu profesional (şi, nu cred că exagerez, chiar cel uman) a urmat, ani la rănd, traiectoria trasată de el. I-am urmat in funcţie cănd a fost avansat, iar la un moment dat, chiar dacă relaţiile dintre noi rar treceau de uşa redacţiei din Strada Ministerului, am fost un soi de familie: toţi patru lucram in acelaşi l
