Unul din insemnele marcante ale noii institutii prezidentiale franceze este practica joggingului. Am vazut ca presedintele nu ezita sa iasa din Palatul Elysée in sort, insotit de primul ministru, dl François Fillon, care adauga la acest sport si pe cel al curselor de automobil. E clar ca presedintele tine sa marcheze diferenta fata de practicile compromise ale vechiului regim Chirac. Nimeni nu l-a vazut niciodata pe Jacques Chirac dedicindu-se unui asemenea gen de activitati.
Practica el oare vreun sport, ceva? François Mitterrand mergea pe jos cu placere, urca La Roche de Solutré (insa aici era vorba mai degraba de pelerinaj decit de sport). Nicolas Sarkozy alearga foarte mult, nici nu s-a despartit bine de familia lui Ingrid Bétancourt sau de nu stiu ce grup de „parteneri sociali“, ca se si grabeste sa mai faca doi-trei kilometri in Bois de Boulogne. Ne-am insela daca am vedea in afisarea acestor conduite nu stiu ce strategie de marketing politic. imi amintesc cum am alergat si eu in spatele lui, pe aleile din Champ de Mars, pe vremea cind nu era decit ministru de Interne. Vedeam atunci ca alergatul era un lucru important in sine pentru Sarkozy, avea o mina grava si asta nu se datora, desigur, numai prezentei a cel putin patru garzi de corp. Nu, alergatul insemna pentru el o forma de meditatie. Odinioara, in timpul lui Ludovic al XIV-lea, printul vedea scrisorile lui Cicero ca pe un soi de divertisment. Regasea in ele virtutile experientei politice, avea obiceiul sa se destinda in compania anticilor, acestia din urma ii furnizau un termen de comparatie de uz propriu, princiar. Pe scurt, tragea de acolo invataminte.
Nu stiu daca joggingul poate sa indeplineasca o functie atit de nobila. Sa spunem macar ca goleste putin creierul, ceea ce nu e de neglijat. De exemplu, l-am putut vedea recent pe dl Eric Besson, fostul consilier economic al dn
