Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii, cei mai săraci cetăţeni europeni

Publicat in Adevarul, joi 24 mai 2007 ·

În următorii trei ani, populaţia ţării noastre va continua să prefere creditele de consum faţă de investiţiile în depozitele bancare sau în acţiuni pe piaţa de capital Populaţia În următorii trei ani, populaţia ţării noastre va continua să prefere creditele de consum faţă de investiţiile în depozitele bancare sau în acţiuni pe piaţa de capital Populaţia din ţara noastră are printre cele mai mici averi financiare din Europa. Cu toate acestea, optimismul că veniturile reale vor continua să crească încurajează oamenii să se împrumute din ce în ce mai mult. Iar estimările realizate de analiştii UniCredit indică faptul că, în următorii trei ani, populaţia din ţara noastră se va orienta mai mult spre consumul pe datorie decât spre economisire şi investiţii. Puţin peste 1.000 euro, atât avea un român, în medie, economisit prin intermediul băncilor, pieţei de capital sau asigurărilor. În acelaşi timp, obligaţiile de plată ale populaţiei - credite bancare, leasing - însumau 560 euro. Adică, la sfârşitul anului trecut, averea financiară netă a unui român era, în medie, de circa 520 euro. Adică, populaţia ţării noastre este printre cele mai sărace din Europa. Iar comparaţiile la nivel macroeconomic sunt foarte relevante. Astfel, în timp ce averea financiară netă a românilor a reprezentat, la finele anului trecut, numai 11% din produsul intern brut, comparativ cu o medie de 40% din PIB-ul Europei Centrale şi de Est. Spre exemplu, în Polonia, averea financiară netă a populaţiei reprezintă 48% din PIB, în Ungaria nivelul este de 38% din PIB, iar în Republica Cehă - 46% din PIB. Singura ţară din Europa cu un raport mai mic al averii financiare nete este Estonia - numai un procent din PIB. Totuşi, autorii raportului UniCredit precizează faptul că, în această ţară, penetrarea scăzută a avuţiei nete în PIB este legată de proporţia mare de active financiare în acţiuni necotate şi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°