O sala de fitness intr-un campus nord-american (sau canadian, dupa voie). Puzderie de tineri si mai putin tineri transpirati si rosii la fata care pedaleaza sau alearga sau pasesc sau „trag de fiare“. Cam toti, de la o jumatate de ora in sus, unii depasesc lejer ora. isi lucreaza corpul, se simt bine. in tot acest timp, majoritatea stau cu ochii tinta la cele citeva televizoare mari agatate in partea de sus a unui perete. Televizoarele n-au sonor, pe ecran se succed de-a valma reclame sau seriale care mai de care mai idioate. Oamenii nu-si pot deslipi ochii.

Multi dintre ei au si casti in urechi, asculta muzica intre timp, nu cumva sa se scurga vreun minut gol.

Alta data, intr-o sala mai mica, din subsolul unei rezidente universitare, am intilnit un tip – doctorand in stiinte – care cu o mina manevra (cu mare dibacie, recunosc umil) greutatile si cu alta tinea telefonul la care, evident, vorbea. Cind nu era ocupat cu vorbitul, se uita la televizor si schimba intruna canalele, nu am reusit sa pricep dupa ce logica: trecea de la Stargate la Simpsons si de aici la Printul din Bel Air, vedea (si auzea, eu alaturi de el: sala mica, un singur televizor, se dadea drumul la sonor) cite putin din fiecare. Cind se muta de la un aparat la altul avea grija ca, alaturi de prosop si sticluta cu apa, sa ia si telecomanda cu el. Iar la terminarea programului, acelasi in fiecare seara, daca nu mai eram decit eu acolo, se asigura ca nu ma intereseaza televizorul, il inchidea, indiferent de momentul in care ajunsese actiunea, spunea frumos „‘night

O sala de fitness intr-un campus nord-american (sau canadian, dupa voie). Puzderie de tineri si mai putin tineri transpirati si rosii la fata care pedaleaza sau alearga sau pasesc sau „trag de fiare“. Cam toti, de la o jumatate de ora in sus, unii depasesc lejer ora. isi lucreaza corpul, se simt bine. in tot