Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O casatorie la sapte minute

Publicat in Romania Libera, joi 24 mai 2007 ·

Pentru a-si oficializa casatoria in data de 2 iunie, s-au inscris intr-o singura zi 68 de cupluri. Ana Rodica Craciun, sefa serviciu la Casa Casatoriilor, a declarat ca este uimitor cum aproximativ 156 de personae au trecut pragul institutiei in doar cateva ore. De la inceputul anului pana in prezent s-au oficiat 640 de casatorii. Cu toate ca luna mai este intitulata din batrani "luna florilor", perioada in care doar florile au dreptul sa se cunune, cuplurile nu s-au sfiit sa se casatoreasca, ba chiar au inregistrat un numar record de ceremonii fata de anii precedenti. "Din pacate aproximativ 100 de cupluri si-au unit destinele pentru bani", a declarat Rodica Craciun. De la inceputul anului s-au depus peste 300 de dosare pentru primirea celor 200 de euro, bani neimpozabili oferiti de stat insurateilor. La Casa Casatoriilor au existat cazuri in care persoane care au trait o viata intreaga alaturi s-au hotarat la batranete sa-si faca acte si au declarat ca vor acorda cele aproximativ sapte milioane copiilor. Pentru primirea acestor bani exista un termen limita de depunere a dosarului, si anume 30 de zile. "La Casa Casatoriilor s-au prezentat si cateva persoane mai in varsta care au fost informate gresit si au inteles ca le va fi marita pensia" a adaugat Rodica Craciun. Anul acesta a fost pana in momentul de fata unul dintre anii cu cele mai multe casatorii, un impuls fiind si banii acordati de stat.

» Acte necesare

"Pentru programarea oficializarii nuntii, la Casa Casatoriilor trebuie depus un dosar care sa contina buletinul de identitatea sau cartea de identitate in original si copie, certificatele de nastere in original si copie si prenuptiale intre 10 si 14 zile de la medicul de familie. In cazul in care o persoana a mai fost casatorita trebuie sa aduca sentinta de divort definitiva si irevocabila, sau in cazul unui deces trebuie adus cer

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 5 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Două contestații privind candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, respinse de CCR

Ziua Constanta acum 17 minute
Curtea Constituțională a Românie informează că în ședința din data de 14 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. Potrivit

Claudiu Târziu contestă candidatura lui George Simion: „Trebuia un candidat cu şanse mai mari”

Adevarul acum 39 minute
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, Claudiu Târziu, a declarat, vineri, că partidul său ar fi trebuit să aleagă „un candidat cu şanse mai mari” pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 4 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum o ora
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°