Mi se par interesante incercarile de a realiza intr-o carte sau pe pinza experimente ce dau impresia depasirii limitelor fizice ale acestora. Un astfel de experiment este transcenderea constringerilor mediilor traditionale printr-o tema si o infatisare care te transporta, mintal, in lumile posibile construite cu ajutorul tehnologiilor virtuale. Poate de aceea citesc cu sentimentul insolitului literatura Florinei Ilis si a lui Ion Manolescu, in ciuda climatului de „moda veche“ si familiara pe care il degaja suportul scrierii si al unor conventii auctoriale care nu rup cu trecutul.
Poate de aceea privesc cu placere curioasa si cu implinirea sentimentului de asteptare pinzele care simuleaza iesirea din sine inspre spatiile mediatice ultratehnologice, desi totul nu e decit o iluzie, hiperrealist intretinuta, dar tot o iluzie.
Nici Florina Ilis, nici Ion Manolescu, nici Adrian Otoiu pe de o parte, nici Florin Ciulache pe de alta parte nu se manifesta propriu-zis in spatiul Internetului ca scriitori si respectiv ca artisti (nu au nici macar un site sau un blog).
Cu toate ca jongleaza cu un limbaj si un imaginar ultratehnologizate, inclusiv cu conceptele codurilor computationale, pe ei ii fascineaza posibilitatea de a transmuta in mediul hirtiei sau al pinzei experiente virtuale. De aici impresia inovatiei intr-un mediu al traditiei care, iata, nu e ostil noutatii. Ba dimpotriva, se dovedeste mai permeabil chiar decit mediul calculatorului, rigid uneori in codurile sale intranzitive. in aceste demersuri exista, totusi, citeva riscuri. Astfel de instrumente digitale (reci si intelese cu adevarat doar de initiati), aplicate unui suport moale si pipaibil, pot aduce o alura de sfinx, impenetrabil si intangibil. Caldura emotiei poate disparea daca se reprezinta doar astfel de universuri, in fond abstracte, fara sugerarea unei alternative calde s
