John Edwards, aspirant democrat la Casa Alba, a denuntat - ieri, in fata Consiliului Relatiilor Externe, influent centru de studii new-yorkez - "razboiul impotriva terorismului" declansat de presedintele George W. Bush, redus, potrivit lui, la un slogan utilizat pentru a justifica "cele mai rele abuzuri si cele mai mari erori" ale guvernului, informeaza AP.
In cursul unui discurs despre politica externa, fostul senator - concurent cu Hillary Clinton si Barack Obama pentru investitura Partidului Democrat la alegerile prezidentiale din 2008 - a mai propus un plan prevazand retragerea armatei americane din Irak in circa un an.
"Presedintele Bush s-a servit de aceasta doctrina ca de un enorm ciocan pentru a justifica cele mai rele abuzuri si cele mai mari erori ale administratiei sale, de la Guantanamo la Abu Ghraib, trecand prin razboiul in Irak. Cel mai rau lucru in legatura cu aceasta abordare este ca ea s-a intors impotriva noastra - armata noastra este tensionata pana la punctul de rupere si amenintarea terorismului este mai mare", a subliniat Edwards.
Pentru el, acest razboi impotriva terorismului este un "slogan lansat doar in scop politic, fara vreo strategie vizand sa faca America mai sigura".
Candidatul a mai invitat Congresul sa faca uz de puterea sa pentru a forta o retragere imediat a 40.000-50.000 de soldati din Irak, urmata de o retragere "totala si ordonata a tuturor trupelor combatante pana intr-un an".
John Edwards a mai candidat in 2004 pentru vicepresedintia SUA, alaturi de John Kerry, si a declarat ca vrea sa reconcilieze SUA cu lumea. Cea mai mare parte a sondajelor il plaseaza pentru moment pe John Edwards in pozitia a treia in cursa pentru investitura democrata. John Edwards, aspirant democrat la Casa Alba, a denuntat - ieri, in fata Consiliului Relatiilor Externe, influent centru de studii ne