N-a fost pe front, dar a trăit războiul ca şi cum ar fi luptat cot la cot cu ostaşii. Ca preot, le-a fost alături femeilor rămase cu toate greutăţile pe umeri, a slujit pe marginea gropilor fără morţii pierduţi prin Siberia. Gheorghe Pruteanu are 101 ani.Â

Gheorghe Pruteanu n-a fost pe front, dar a trăit războiul ca şi cum ar fi luptat cot la cot cu ostaşii. Ca preot, a predicat pentru pace, dar a inţeles dorinţa ţăranilor de a cobori in tranşee şi de a lupta pentru ţara lor. Le-a fost alături femeilor rămase cu toate greutăţile pe umeri, a fost dascăl al copiilor şi a slujit pe marginea gropilor fără morţii pierduţi prin Siberia. La 101 ani işi aminteşte bine de ororile celui de-al doilea război mondial, dar şi de curajul şi eroismul celor pe care ii păstorea.

Dacă cea dintăi conflagraţie mondială i-a trimis acasă tatăl rănit, cea de-a doua i-a strivit o bucată de suflet. Era preot la Glăvăneşti, un sătuc cu vreo 300 de locuitori, azvărlit pe un deal de lăngă Podu Turcului. "Fierbea războiul, se simţea că se apropie. Unul a aflat că a inceput lupta de la tărg, unde s-a dus să văndă de-ale gurii", işi aminteşte preotul.

La inceput, glăvăneştenii nu s-au prea sinchisit, dar curănd ţăranii au schimbat sapa pe puşcă şi costumul popular pe uniforma de soldat. "Plecau bărbaţii tineri şi mai bătrăni. Se duceau cu carul cu boi către gară, la concentrare. Mergeau cu indoială in suflet, că lăsaseră acasă femeile şi copiii, că toate grijile rămăneau pe mame, dar nu fugeau de luptă. Erau plini de curaj şi inţelegeau că era o lume in frămăntare care trebuia să se schimbe şi că trebuiau să lupte dacă voiau să aibă ţara lor", a mai spus preotul.

INMORMĂNTĂRI FĂRĂ MORŢI.Ii privea pe cei care plecau spre front de pe deal şi se intreba căţi se vor mai intoarce. Aproape toţi il rugaseră să aibă grijă de familiile fără sprijin. "Satu