PROVIDENTIAL. Banel Nicolita, un autentic "salvatore de la patria", a scos o minge de pe linia portii la scorul 0-0 si a dat doua pase de gol LA FIX. Victoras Iacob a inscris exact in momentele in care Stelei i-a fost mai greu LACRIMI. Stelistii i-au invins pe minerii care isi entuziasmasera nevestele cu 5.000 de euro. Sacosa cu bani a ramas "fata mare"
Cristian Blanuta
Gigi e in Liga. Scuze, in preliminariile Ligii. Da' trece el, smecherul cu Palatu', de toate. De toti care vor sa-l incurce din drumul lui. Nici nu m-am gandit la Cotroceni. Doar la Liga. Steaua a batut in Vale.
A visat vreodata Apetri ca poate pleca acasa, dupa un singur meci, cu 5.000 de euro? Bag mana in foc pentru raspunsul pe care l-ar da fotbalistul: "Nu!" Minutul 15. Banii sunt la el. Conditie: sa dea cu convingere in mingea sarita dintre Goian si Cernea. Loveste. Asteapta ca plasa sa tremure. Apare Nicolita. Cel caruia Ghionea i-a aratat tribuna plina cu romanii care-i scandau numele, lui, Banel, fotbalistului care si-a inceput sprinturile "adevarate" pe la Dacia Unirea Braila, atunci cand a comis-o antologic pe Santiago Bernabeu. Foarfeca pe linia portii. Mingea se duce afara. Oamenii lui Poenaru sunt uluiti. Stadionul este aproape plin. Intre cei care au venit sa vada Steaua si sa sparga seminte la ultimul meci in Liga l al Jiului se afla si "omul cu geanta". Cinci miliarde de lei vechi s-au indesat in ea, geanta, undeva, pe langa Gruia. Stadionul. Omul vrea sa-i imparta, dar nu-l lasa Victoras Iacob. Cap. Steaua conduce. Minutul 38. Cosmin Olaroiu isi freaca palmele. Inca o data Liga Campionilor. De unde naiba sa mai dea amaratul de Jiul doua "bucati"?
Sperante. Un fular cu inscriptiile Stelei arde, pe undeva, pe la peluza. Damian Militaru, fost "Greuceanu", candva, in echipa din Ghencea, face turul de onoare. Si ce daca? Ia niste aplauz