Balanta SA, din Sibiu, principalul producator de instrumente de masura din tara, asteapta cea mai mare crestere a afacerilor, in acest an, dupa ce in primul trimestru a realizat o crestere a vanzarilor cu 77,5 la suta. Balanta va inaugura in 1 august hotelul de trei stele Libra.
Balanta SA a realizat in primul trimestru al anului o crestere a vanzarilor comparativ cu aceeasi perioada din 2006, de la 2,1 mil. de lei (630.000 euro) in urma cu un an, la 3,75 mil. de lei (1,14 mil. de euro) in primele patru luni ale lui 2007.
Conducerea societatii se arata convinsa ca firma va inregistra o crestere a afacerilor in acest an mai mare decat cea fixata in bugetul de venituri si cheltuieli, pentru 2007, adica de 10 la suta. „Se anunta cel mai bun an pentru noi, din ultimii 15. Am pornit cu o crestere foarte buna, in primele patru luni, desi, la noi, sezonul de varf al vanzarilor incepe de obicei in iunie-iulie.
Din cate se pare, vom avea o crestere foarte importanta a vanzarilor, in acest an, dar nu putem estima acum concret care va fi aceasta”, declara Eftimie Costeiu, directorul general al societatii si actionarul principal al Balanta SA, cu un pachet de peste 60 la suta din actiuni.
Potrivit lui Eftimie Costeiu, un aport important la cresterea cifrei de afaceri, in acest an, o va avea hotelul Libra, de trei stele, programat pentru inaugurare in 1 august. Balanta SA a investit cinci milioane de euro in hotelul care are 60 de camere.
Urmeaza 250 de apartamente
Balanta SA se pregateste pentru o alta investitie majora, intr-un ansamblu rezidential. Societatea din Sibiu intentioneaza sa inceapa constructia din acest an a unui ansamblu de blocuri cu 250 de apartamente, care vor fi amplasate pe terenurile detinute de societate. Investitia in co