Dupa peregrinari prin locuri mai mult sau mai putin fastuoase si culturale (Teatrul National, Cazinoul Vernescu), premiile Uniunii Scriitorilor s-au intors acasa. Adica, in Sala Oglinzilor de la sediul institutiei. Locul este unul incarcat de istoria zbuciumata a Uniunii, sedinte tumultuoase ale Consiliului, sedinte de partid, dar si sedinte de cenaclu cu tineri combatanti care faceau prin cuvintele lor sa se zguduie peretii, oglinzile si probabil microfoanele cooperativei "ochiul si timpanul". Este o sala maiestuoasa aceasta. Din pacate, s-a dovedit prea mica pentru un asemenea eveniment.
De cand a venit la conducerea USR, Nicolae Manolescu a incercat sa ofere institutiei transparenta si democratizare. Dar si principii ferme. Cum ar fi alegerea juriilor pentru decernarea premiilor Uniunii si Asociatiilor din tara numai din randul criticilor alesi, batuti in cuie pe o perioada de patru ani. De asemenea, a impus restrangerea numarului de premii la cate unul pentru fiecare gen. In fine, pastrarea suspansului pana la gala premiilor in privinta castigatorilor se adauga setului de idei menit sa recastige prestigiul premiului literar. Decernarea chiar la sediul Uniunii a fost pasul urmator venit pe cale naturala, chiar daca in intregimea sa evenimentul a fost pus in scena de TVR Cultural. In numele principiului democratic, conducerea Uniunii a decis ca la gala premiilor sa fie binevenit orice scriitor, cititor sau gura-casca.
Generoasa idee s-a lovit de numarul restrans de locuri oferite de Sala Oglinzilor, astfel incat s-a mers pe negustorescul "primul venit, primul servit". Nu am remarcat prea multi neaveniti (celebrii "piscotari" ai oricarui eveniment cultural unde se da ceva), dar nici nu m-am simtit confortabil vazand totusi ca pe holuri ramasesera destui confrati care nu mai apucasera scaune. Caldura a mai sufocat sala si a marit doza de apa pla
