Cu mult timp înainte de a fi desemnat capitală culturală europeană, Sibiul era deja cunoscut drept "capitală a jazzului din România". Prestigiul acumulat timp de aproape patru decenii plasează Festivalului internaţional de jazz sibian printre evenimentele de referinţă din domeniu. Graţie, în primul rând, Fundaţiei Pro Art Hermannstadt, coordonate de Titi Schmidt şi Simona Maxim, ediţia din acest an a atins cote valorice comparabile cu modelul montreuxian, pe care organizatorii şi-l asumă deliberat.
"Ostilităţile au fost deschise" în Pavilion 2007 de către jazzmenii locali, mobilizaţi în jurul mereu tânărului baterist Lucian Fabro. L-am recunoscut, cu plăcere şi surpriză, pe pianistul Ciprian Oancea, copilul minune descoperit de fondatorul festivalului sibian, Nicolae Ionescu, prin anii 1980. Apoi, Marius Popp - nume de referinţă al jazzului autohton - a propus un "string project" pe cât de original, pe atât de valoros. În pendant cu cvartetul de coarde, compoziţiile sale îşi revelează latenţe şi frumuseţi inedite. Fără baterie, dar susţinut ritmic de un contrabasist empatic, dinamic şi fantast - pe numele său Arthur Balogh - domnul Popp şi-a manifestat mai bine ca oricând în anii din urmă personalitatea de interpret-creator. Avem de-a face cu un spirit lucid, a cărui incisivitate contrabalansează duioşia inerentă a viorilor, violei şi violoncelului. Rămâne de sperat că acest ciclu compoziţional, numit de Popp "suită de jazz-pamflete", va fi întregit pe viitor.
Dintre marii violonişti pe care i-a dat Franţa jazzului, avurăm şansa de a-l revedea pe Didier Lockwood. Dacă în urmă cu două decenii, la prima sa apariţie sibiană, interpretul lăsa pe alocuri impresia unei virtuozităţi factice, aproape narcisiste, acum constatăm că el a parcurs un real proces de maturaţie, în litera şi spiritul jazzului. În compania brianţilor săi discipoli, fraţii Thomas şi D
