Urcând pe o scară spiralată şi îngustă cele şase etaje până la terasa cu clopote a Turnului din Pisa, aveam la nivelul ochilor, pe trepte, una şi aceeaşi pereche de pantofi. Spre norocul meu, erau pantofi de cea mai bună calitate, made in Great Britain, la fel ca stăpânul lor: dintr-o piele care face riduri fine, nu nouă, dar nici distrusă de ani, fără un fir de praf, pantofi comozi şi discreţi, uşori şi stabili. Încercând să-mi stăpânesc unele probleme cu claustrofobia, sprijinin­-

du-mă din când în când de zidul care chiar îmi dădea senzaţia de înclinare, m-am gândit un moment la importanţa pantofilor în istoria omenirii. În Turnul din Pisa, începând din secolul 12, tălpile tuturor celor care urcaseră treptele - tot mai multe trepte şi tălpi de la un secol la altul - lăsaseră urme vizibile în piatra acum extrem de alunecoasă. Pantofii maro din faţa mea, espadrilele mele cu solzi la vârf şi perechile felurite care urmau după ele călcau cu grijă şi efort în căuşul lucios. Asemenea apei, picioarele îşi săpaseră drumul lor în piatră, sculptaseră adâncitură după adâncitură. Asemenea capului, picioarele îşi sapă drumul lor prin secole. Asemenea pălăriei, pantofii îşi au istoria şi istoriile lor.

Când motanul din poveste vrea să schimbe soarta stăpânului său, fiul cel mic al morarului, îi cere o traistă şi o pereche de cizme. Fiul cel mare primise moştenire de la tatăl său moara, cel mijlociu primise măgarul, iar cel mic un motan. Părea cel mai oropsit. Dar, din momentul în care i se dă perechea de cizme, motanul, încălţat acum, îi schimbă norocul. Mai mult decât haina, "încălţămintea face pe om". Pentru anul 1697, când a apărut povestea lui Perrault, a fi încălţat avea o semnificaţie socială puternică. Încălţămintea face minuni, e ca bagheta magică, de aceea abundă poveştile cu pantofi, conduri, papuci care-ţi schimbă soarta, de la Cenuşăreasa la Muc cel Mic