Atragatoare si nemaipusa la indoiala de cei mai multi analisti si oameni de afaceri, Teza Responsabilitatii Sociale Corporatiste (CSR) nu este deloc comoda. Ea pretinde companiilor un gen de efort financiar si de management indreptat intr-o noua directie - nu doar catre proprietari sau actionari, ci catre toate zonele pe care le pot afecta: angajati, parteneri de afaceri, consumatori, mediu si comunitate. Doua sunt cerintele majore ale tipului de responsabilitate: evaluarea impactului social al activitatilor firmelor si transparenta fata de grupurile cointeresate. Treptat, pe pietele occidentale se impune ideea triplei raportari, economice, sociale si de mediu, conform careia nu doar rezultatele economice, ci si impactul si performantele sociale si de mediu trebuie evaluate si facute publice. O multime de intrebari si probleme tehnice nu au primit pana acum raspunsuri unamin acceptate: cum si dupa ce criterii trebuie facuta evaluarea sociala, cine trebuie sa fie evaluatorii, care sunt limitele transparentei cerute companiilor? In mediile occidentale de afaceri functioneaza cu oarecare succes cateva standarde de CSR care cauta sa ofere metodologii clare pentru evaluarile si raportarile sociale: International Organization for Standardization (ISO), Global Reporting Initiative (GRI) si Account Ability (AA). Aceste intrebari isi gasesc si mai greu raspuns in mediul romanesc de afaceri. Putinele firme romanesti preocupate de aceste probleme incearca sa inteleaga cum poate functiona ideea de responsabilitate corporatista intr-o piata imatura, lipsita de o traditie a practicilor sanatoase in tranzactiile comerciale. Aceste companii incearca sa identifice nevoi sociale carora ar putea sa le raspunda, ele cauta parteneri sociali, organizatii non-guvernamentale, comunitati care sa li se alature in programele de CSR, cu care sa creeze forme de parteneriate sociale in acord cu p