Paler Succesiunea de emisiuni de televiziune, difuzate de după plecarea lui Octavian Paler, se aşază acut în conştiinţă. Vorbele cad altfel, cu dramatism, cu disperarea că sînt definitive, că nu mai există amendamente, întrebări, dialog. Dincolo de luciditatea analizei politice, a sofismelor, a unei filosofii bizare degajată de o societate tot mai primitivă, de voluptatea verbului său, îmi apare acum, pregnant şi tulburător, umanul. Obsedant. Nu mereu i-am dat atenţia cuvenită. Accentul a căzut pe mecanismul prin care scriitorul vede realitatea imediată în care trăieşte. Acum am intrat în sistemul interior. Astăzi, recuperez liniştea de la Lisa, felul în care acolo se iubeşte şi se crede în ceva valoros. Pînă la capăt. Şi se tace. Am fost acolo după emisiunea pe care a făcut-o cu Emil Hurezeanu. Un univers întreg a venit peste mine. Demnitate şi discreţie aproape la fiecare pas. Urmăresc cu tandreţe privirile lui Octavian Paler întoarse către trecut. Către ce a fost amînat, eludat, ambalat greşit sau precipitat. Întîlnesc acel zîmbet care m-a făcut praf întotdeauna. Şi care degaja căldură. Enormă. Acea căldură de o masculinitate absolută, învăluitoare, protectoare, inteligentă, în armonie cu valorile majore. Cad peste enunţuri ce astăzi mi se arată ca mărturisiri. Nu am ştiut că dorea să fie înconjurat de lume, de oameni, să fie amuzant. Mi s-a părut că solitudinea este o opţiune asumată. În ultimul timp vorbea despre părinţi. Şi despre Lisa. Din această perspectivă, îşi minimaliza propriul destin. Opera. Se raporta la esenţe, la ce este profund şi fundamental şi găsea că nu a atins asta mereu. Nici umbră de ipocrizie. O modestie specială, cu rezonanţe fantastice, pe care acum o descifrez just. Dispariţia lui Octavian Paler m-a marcat cu mult mai mult decît am intuit. Zilele trec şi tot felul de imagini, de cuvinte se amestecă în existenţa mea. "Avem timp pentru toat