- Editorial - nr. 100 / 25 Mai, 2007 O intrebare a unui vechi si constant cititor al cotidianului "Cuvantul liber", care mi-a fost adresata mai zilele trecute, a surprins oarecum, dar nu a starnit vreo dificultate care sa descumpaneasca, cautandu-i raspunsurile: "Domnule Ladariu, ce tara e asta?" Si, pentru a-i raspunde, am apelat la acelasi stil interogativ, parcurgand si retinand cateva aspecte doar, cateva "secvente-blitz" din realul romanesc, dominat de atatea ciudatenii in patria mioritica a surprizelor intalnite la tot pasul. Ce tara e asta, te intrebi, in care, pe un canal important al unei televiziunii obediente, bineinteles, unui partid si unei persoane sus-puse, scotand pieptul, laudandu-se cum facea el candva bani din specula cu bilete, Gigi Becali conchidea: "Ma bat cu astia, sa-i dau jos, sa conduc eu Romania! Vreau puterea pentru noi!?". Care "noi"? Ce tara e asta, in care, sub starile emotionale, in tensiunile scapate tot mai mult intr-o violenta de limbaj fara seaman, amintind de atacurile staliniste ale vremurilor apuse si de o gandire dupa modele fundamentaliste, un presedinte si un premier se balacaresc pe sticla televizorului, in fata unei tari intregi, se fac "mincinosi" si "tradatori" cu zambetul pe buze? Marind, astfel, distanta intre cei nevoiasi si cei imbuibati, deloc impovarati de grija tarii, a poporului, ei sunt obsedati doar de puterea ametitoare, uitand ca doar peste cativa ani vor deveni o nota de subsol, ca o erata a istoriei neiertatoare. Ce tara e asta, in care acelasi Gigi Galagie, caruia i s-a urcat puterea la cap, suparat ca noi nu avem imnul national al Frantei - poate il vrea si pe al Italiei! -, sustine in vazul si in fata lumii, fara pic de jena, ca Imnul de Stat al Romaniei _ "Desteapta-te romane!" - ar fi "de inmormantare"? In acest context, dupa asemenea "dovezi de cultura", pe cel dorindu-se, pe rand, Mihai Viteazul, Vla