Mi-am facut un obicei din a evita comentariile asupra vietii politice interne a Romaniei, insa comicariile legate de referendum sunt vizibile si dincolo de frontiere si demonstreaza un anume provincialism balcanic generalizat la nivelul intregii clase politice.
Ca sa incep, ma abtin sa ma pronunt asupra meritelor politice personale de substanta ale presedintelui Basescu sau principalilor sai oponenti, pentru ca nu cred ca intreaga istorie a fost centrata pe profunde diferente filozofice, de politica economica sau externa. Dimpotriva, pare evident, cel putin de aici si din afara granitelor Romaniei in general, ca problema principala este una de maturitate politica si imagini – de perceptii mai mult decat de substanta.
Faptul ca estimarile INSOMAR citate de "Romania libera" sugereaza ca 59% din electoratul PNL, 43,5% din electoratul PRM, 57,9% din electoratul UDMR, 69% din electoratul PNG si 24% din electoratul PSD au votat impotriva demiterii nu poate fi interpretat decat intr-un fel: ca acei alegatori ai partidelor ce au provocat referendumul au reactionat negativ la aceasta sarada (fapt demonstrat si de participarea scazuta), nu ca s-au convertit subit la PD sau la programul lui Basescu (atat cat este). In cazul PNL si UDMR, acest fapt trebuie sa dea mult de gandit conducerilor acelor partide, caci demonstreaza o prapastie intre ele si baza lor politica, cu posibile consecinte serioase in viitor.
Chestiunea principala ramane aceeasi – care a fost cauza provocarii referendumului? Ce au crezut, sau asteptat, cei care l-au provocat? Se stia de mult ca presedintele Basescu este de departe cel mai popular politician actual, pe merit sau nu – deci ca sansele de succes la referendum erau scazute. Este de domeniul evidentei, al bunului simt si al logicii elementare ca cei care ar fi avut mai mult de pierdut – suporterii presedintelui – vor vota in numar mai m
