Cincisprezece insi (treisprezece barbati si doua femei) s-au adunat pe la 5 dupa-amiaza intr-o pivnita de sub o cladire cu doua etaje din Berceni. Au venit din tot Bucurestiul, ignorand canicula de afara. De regula, se strang mai multi, uneori si cate treizeci, majoritatea barbati. Cel mai tanar pare de 20 de ani, pe cand cel mai batran a sarit binisor de 60. Dupa atitudine si vestimentatie, apartin unor categorii sociale diferite. Se saluta pe frecvente ultrajoase si se asaza la o masa lunga, pe niste bancute de lemn lustruite de atata folosire. Langa un barbat inalt, cu aspect de director obisnuit sa ordone, imbracat cu haine de firma si cu un ceas scump la mana, se asaza un amarat, cianotic la figura, intolit intr-un trening jerpelit si incaltat cu niste slapi. Lumina, cam chioara, vine de la trei neoane. Pe zidurile reci, de crama racoroasa, sunt atarnate un fel de lozinci. Unele sunt chiar rugaciuni in toata regula.
Fiecare are in fata o mapa. Cativa au alaturi pahare de plastic, pe jumatate pline cu un lichid de o culoare incerta. Pe masa se mai afla o urna si o placa, fixata pe o consola de metal, pe care e gravata o monograma stilizata a unui dublu A. Aerul, aparent mistic, te duce cu gandul ca te afli la intrunirea unei secte sau a vreunei societati secrete. Linistea glaciala e sparta de o voce aspra, tabagica: "Sunt Liviu si sunt alcoolic!". Ciudata marturisire, aproape rastita, e salutata in cor de toata suflarea prezenta in beciul sordid: "Salut, Liviu!". Realizezi abia atunci unde te afli. La o "sedinta" a entitatii numite "Alcoolicii Anonimi" (AA).
Fara vreun indemn, intreaga asistenta se ridica in picioare. Se tine un moment de reculegere "pentru cei care mai sufera afara sau aici, in aceasta incapere", anunta Liviu, care astazi a vrut sa fie "presedinte de sedinta". Pentru ca la AA nimeni nu e sef si nimeni nu e subordonat.
