Magazinele duty-free de la graniţele terestre cu ţările din afara UE pot fi redeschise, începând de vineri, 25 mai, în condiţiile în care a intrat în vigoare legislaţia care permite funcţionarea acestora, au declarat agenţiei Mediafax surse din Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF). Actul normativ prin care a fost respinsă ordonanţa de urgenţă privind regimul duty-free, aprobată anul trecut, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial, astfel că începând de vineri a reintrat în vigoare legislaţia care permite existenţa duty-free-urilor pe graniţele terestre. Sursele au menţionat că, în urma discuţiilor, s-a constatat că „nu mai sunt necesare norme suplimentare”. Pe de altă parte, vor fi închise două magazine diplomatice, din cele trei, urmând să rămână unul singur, la Clubul Diplomaţilor, pentru că legea permite funcţionarea acestor magazine într-o singură locaţie. (Mediafax)