Dupa ce oficialitatile romane s-au invatat cu venirea unor investitii externe relativ importante, tocmai infruntarile dintre marcante personalitati politice ale momentului au ridicat problema ca, prin instabilitatea creata, aceste investitii ar putea sa-si sisteze sau macar sa-si temporizeze afluxurile. Venirea sau amenintarea unei intreruperi a investitiilor straine au legatura cu profiturile pe care acestea le pot realiza in Romania. In implicarea pe o piata, investitiile straine iau in considerare o multitudine de factori, cu actiune pe termen scurt sau lung: dimensiunea pietei interne, potentialul ei de dezvoltare, conditiile de munca si nivelul salariilor din tara avuta in vedere, posibilitatile acesteia de a juca rolul unei baze de productie in zona sau pe un plan international mai larg, stabilitatea politica etc. Toti acesti factori contribuie la realizarea unor profituri, in functie de care se decide de fapt implicarea si gradul acesteia. Exista insa un indicator care spune multe in domeniu si care, prin caracterul sau cuprinzator, este de natura sa influenteze hotarator optiunile investitorilor straini: cat din PIB-ul unei tari ajunge la dispozitia muncii si cat la dispozitia capitalului. Sa spunem de la inceput ca in Romania cifrele arata ca sfidator de mult revine capitalului si tot sfidator, dar de putin, revine muncii. Ce este in fond PIB-ul (produsul intern brut) al unei tari? Este valoarea adaugata pe ansamblul economiei. Iar valoarea adaugata reprezinta ceea ce, intr-o perioada (de regula un an), se adauga ca valoare prin actul productiv. Deci, nu sunt luate in considerare asa-numitele "bunuri intermediare" (materiile prime) care vin din acte productive anterioare. Ca atare, valoarea adaugata reprezinta de fapt castigurile din munca plus profiturile. Ca o exceptie, se accepta, in cadrul valorii adaugate, contabilizarea amortizarii, adica a cotei din v