În perioada 26-28 aprilie 2007 s-au desfăşurat, în cadrul Univesităţii din Bucureşti, lucrările colocviului Studiile hispanice în România: 50 de ani de viaţă universitară. Iată o informaţie a cărei simplă consemnare ar fi cu totul şi cu totul insuficientă. La fel cum insuficientă ar fi banala enumerare a participanţilor din ţară sau din străinătate. Dacă însă ne gândim că elegantele ediţii româneşti ale operelor lui Jorge Luis Borges - să luăm un exemplu arbitrar şi superb - n-au apărut chiar de neunde, sau că semicentenarul apare ochiului comun drept o perioadă relativ scurtă, povestea începe să se închege şi în alţi termeni decât aceia ai jurnalismului steril. Fiindcă, ştim bine, dintre toate ale lumii, poveştile rezistă cel mai mult, iar acelea care mai au şi şansa de a fi nobile ajung să facă, în felul lor discret, vogă.

Pentru prima dată în cei zece luştri de existenţă a catedrei de Lingvistică Romanică, şeful acesteia, profesorul Coman Lupu, a alcătuit un istoric al studiilor de hispanistică din România, adus la zi şi serios documentat, conţinând atât date statistice, cât şi informaţii bibliografice consistente privind cercetările ştiinţifice ale membrilor sau colaboratorilor acestei secţii. (Cristina Hăulică, Mioara Caragea, Mihai Zamfir, Anca Crivăţ etc.)

Deşi o catedră de Filologie Romanică a fost înfiinţată încă din 1901, sub conducerea lui Ovid Densusianu, iar primele cursuri de limbă spaniolă s-au ţinut - se pare, din surse neatestate - în 1927, anul 1957 marchează începutul existenţei neîntrerupte a catedrei de limbă şi literatură spaniolă, tutelată de academicianul Iorgu Iordan, al cărui merit ştiinţific şi organizatoric nu lasă loc de îndoială. (Ca amănunt esenţial : dispariţia temporară a acestei secţii s-a datorat instaurării regimului comunist, care, în 1948, a interzis - cu formidabilă obtuzitate - predarea în facultăţi a limbii statu