Desi primavara s-a instalat de mult (inca din toamna!) pe plaiurile mioritice, desi de cateva saptamani e cald ca vara, desi, altfel spus, sezonul festivalurilor s-a deschis bine, "recolta" pare a fi, in acest an, ceva mai slaba decat de obicei: doar vreo doua-trei reuniuni teatrale s-au desfasurat pana in prezent si doar alte vreo doua-trei se anunta. Oricum, o incursiune-fulger pe alte meridiane a suplinit ceea ce niciun cronicar care se respecta nu poate resimti decat ca pe o lipsa. Pentru ca... asta e: rau cu rau, dar...
Mai rau e sa nu schimbi aerul Bucurestiului teatral cu aerul (sau aerele) altor orase, fie ele capitale sau nu, culturale sau nu, teatrale, la randul lor, sau nu. Mai rau e sa nu vezi ce se intampla pe scenele din tara si sa crezi ca, fara sa stii, capodopera iti fuge de sub nas si ca s-ar putea sa nu mai ocazia sa o "recuperezi". Mai rau e, pe scurt, cu (prea) putine festivaluri de teatru decat cu (prea) multe.
La fel au socotit, pare-se, si oamenii scenei din Turcia atunci cand au initiat Festivalul International de Teatru al Marii Negre, acum sapte ani, la Trabzon. La editia cu numarul opt am ajuns si eu, pentru o zi intreaga si una alcatuita dintr-o dupa-amiaza si o dimineata, impreuna cu Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani si spectacolul sau Ivan Turbinca.
Sistemul teatral turcesc difera nu doar de al nostru, ci si de tot ceea ce cunosc, personal, despre alte tari. Un organism central (exista cineva cu titlul si functia de director general al teatrelor de stat) stabileste atat echipa de conducere a uneia sau alteia dintre institutiile din retea (e vorba despre teatrele publice, trupele particulare - nu prea numeroase - nesupunandu-se acestui regim), cat si "deplasarea" actorilor si a regizorilor, prin repartitie, de la una la alta. Cel mai greu se ajunge, desigur, in teatrele importante din orasele mari, fapt ca