Primarul comunei Prigoria, Emil Răgman, a fost amendat de Prefectura Gorj cu 10.000 de lei, pentru o serie de nereguli constatate în activitatea acestuia de preşedinte al Comisiei locale a fondului funciar.
Corpul de control al prefectului judeţului Gorj a constatat, în urma unor controale desfăşurate la sfârşitul lunii martie şi la începutul lunii aprilie, mai multe nereguli la Comisia fondului funciar din comuna Prigoria. „O gravă deficienţă a acestei comisii constă în nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, definitive şi irevocabile, pronunţate pe legile fondului funciar de instanţele judecătoreşti sau neînmânarea titlurilor de proprietate, pronunţate pe legile fondului funciar de instanţele judecătoreşti, sau neînmânarea titlurilor de proprietate înaintate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj către Comisia locală Prigoria şi care deja sunt intrate în circuitul civil“, se precizează într-o adresă întocmită de Corpul de control al prefectului.
La data desfăşurării controalelor, în arhiva Primăriei Prigoria s-au găsit 70 de titluri de proprietate eliberate între anii 1995 – 2000 şi 2002 - 2007 care nu au fost înmânate oamenilor. De asemenea, Comisia locală Prigoria nu a pus în executare trei hotărâri judecătoreşti rămase definitive privind constituirea dreptului de proprietate.
Primarul va contesta amenda
Corpul de control al prefectului a revenit la Primăria Prigoria în urmă cu două zile şi a constatat că în arhiva instituţiei mai sunt 30 de titluri de proprietate nepredate, iar hotărârile judecătoreşti se găsesc în acelaşi stadiu. Reprezentanţii prefecturii au decis să-i aplice primarului o amendă de 10.000 de lei.
Emil Răgman a spus că va contesta în instanţa de judecată amenda pe care a primit-o: „Voi contesta amenda în instanţa de judecată. Hotărârile judecătoreşti pe care am fost acuzat