Contradictiile formei se desfasoara pe doua planuri in natura umana: forma frumoasa si golul interior si interiorul plin si deformarea exterioara. Constantin Beldie spunea despre tineretea lui interbelica, cum au functionat parametrii unei astfel de contradictii armonizate cu idealul sau feminin: "Orice om intelept isi doreste o carte buna si un san de femeie rara". Femeia rara era aceea cu interiorul plin si cu o infatisare normala. Prototipul frumusetii, a formei ideale, dar a golului interior, lipsit de consistenta spirituala este descris de un personaj interbelic din romanul lui N.D. Cocea, Pentr-un petec de negreata, prin cuvintele unui cocosat pe nume Bergher, putred de bogat: "Ce nu face o femeie pentru o pereche de ciorapi, un cot de matase sau o limuzina?!". Pentru "femeia rara" a lui Beldie exista un alt tip de ierarhie a valorii. Pe cand diformii cu bani se pot bucura in tihna de formele frumoase, cumparandu-le, un barbat spiritualizat, chiar si bine facut, dar fara gologani, se vede nevoit sa traiasca cum isi definea Camil Petrescu destinul valah: "La dorinta mea de a trai absolut se opune o realitate absoluta".
Exista si contrariul problemei, din perspectiva femeii cultivate cu infatisare normala si aceea mediocra, avantajata insa de forme. Sa fie oare proverbiala problema a "formei fara fond" intr-o dimensiune universala? Putin probabil, daca ne gandim, de pilda, la relatia dintre filosoful Bernard Levy si cantareata de cabaret Arielle Dombasle. Aceasta din urma a crescut in inalta societate franceza, bunicul sau fiind ambasador al Frantei in Mexic, iar scoli pariziene nu tocmai ieftine i-au modelat apoi caracterul. Asadar, si forma, si fond.
Britanicul Wilkinson vorbea insa de femeile valahe de la 1830-1840, care desi "nu aveau ce manca acasa, toate viseaza palate si catifea". Si astazi multe adolescente si femei in pragul maturitatii d
