Zilele acestea, zapînd de la un talk show la altul, de la un miting la altul, am înţeles ceva din plictisul marilor carnasiere care îşi fac rondul în faţa zăbrelelor cuştii şi de ce românul în mod special este un animal politic, nu şi politicos. Tot într-una din aceste zile am revăzut un film vechi şi Ťscandalosť la vremea lui, ca şi acum, un film-parabolă care explorează limitele noastre, în contextul în care o minoritate, deţine puterea absolută şi o exercită discreţionar: ultimul film al lui Pier Paolo Pasolini, - asasinat la Ostia, în preajma Romei în noaptea dinspre 1 spre 2 noiembrie 1975 -, inspirat de romanul omonim al Divinului marchiz, Marchizul de Sade, scris în timpul detenţiei sale la Bastilia în 1785, pierdut şi regăsit după moartea acestuia. Regizorul, aşa cum mărturisea într-un text din 1974, intenţiona să rămînă fidel romanului sadian, respectînd cronologia evenimentelor şi personajele, dar sintetizînd substanţa redundantă a efectelor sadiene în jurul structurii de ansamblu a celor trei mari cercuri infernale, Ťcercul maniilorť, Ťcercul rahatuluiť şi Ťcercul sîngeluiť, împreună formînd o arhitectură iniţiatică, de o perfecţiune barocă a unui theatrum mundi dement. Diferenţa esenţială o constituie schimbarea cadrului, secolul al XVIII-lea francez este înlocuit cu anii 1944-1945 în timpul Republicii Sociale Italiene, republica fascistă musoliniană de la Salo, iar seniorii sadieni detracaţi au devenit ofiţeri SS sau colaboraţionişti de extracţie aristocratică acţionînd cu complicitatea acestora.

Beneficiind de putere absolută, un grup de patru Seniori, Preşedintele Curval (60 de ani), ducele de Blangis (50 de ani), bancherul Durcet (53 de ani) şi Episcopul, fratele ducelui (55 de ani), organizează un experiment, selectînd opt băieţi şi opt fete, patru soldaţi ai Republicii aleşi pe baza mărimii mădularului şi alţi patru băieţi-colaboratori organiz