Păşind în holul Teatrului Odeon din Bucureşti pentru a urmări recenta premieră de dans contemporan Block Bach eşti întâmpinat de o baie de imagini care îmbracă pereţii, mici pătrate sau dreptunghiuri pictate cu ulei pe pânză, segmente de realitate care, grupate diferit, recompun fiecare câte o imagine mai mare, mai amplă, a aceleiaşi realităţi. Imaginile se compun şi se descompun concomitent, întregind o viziune generală, care poate fi privită şi în detaliile ei cu aceeaşi satisfacţie, căci fiecare fragment e tot atât de viu ca şi întregul. Această expoziţie intitulată Dancing with Mazilu, opera artistului Dionisis Christofilogiannis, este o excelentă uvertură a spectacolului pe care-l vezi ulterior pe scenă, căci şi spectacolul este conceput pe acelaşi principiu al reconstituirii globale a vieţii locuitorilor dintr un bloc, prin alăturarea micilor şi marilor lor drame. Dar expoziţia lui Dionisis Christofilogiannis,care după un master în pictură îşi dă acum doctoratul la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, trăieşte şi prin sine, datorită valorii sale plastice. Tuşele frământate, suprapuse uneori, intense sau transparente, ne vorbesc despre întâlnirea a doi artişti, un pictor şi un dansator, care şi-au transmis unul altuia ceva din fluidul interior care le străbate arta, ritmurile care le infuzează creaţia, urcând până la suprafaţa pânzei. Roz şi bleu sunt adesea culorile dominante, transformate alteori în roşu şi albastru intens, culori susţinute pe unele suprafeţe de un negru saturat, care structurează arhitectura imaginii sau îi dă o intensă încărcătură emotivă. Alteori roşu devine explozv, dur, implicând un dramatism de coşmar, În toate aceste imagini nu este numai Răzvan Mazilu din recentul spectacol, ci o suită de personaje care străbat din interior şi poartă în viaţă şi pe scenă acest nume. Celelalte personaje din lumea dansului par alăturate ansam