Din turnul înalt ridicat în secolul al cincisprezecelea deasupra cetăţii de Ioan Huniadul, vezi cele două pieţe ale urbei, cea nouă şi cea veche, aşezate la extremităţile bulevardului principal.

Piaţa veche este patrulaterul tipic medieval, greoi, cu ganguri largi şi curţi întunecoase, prin care parcă priveşti istoria, imaginată.

Când ninge şi te uiţi în cealaltă parte prin ganguri spre arcadele din fund ale curţilor interioare apărate de ziduri, pavate cu bolovani colţuroşi de râu, ninsoarea cade dreaptă, ferită de vânt, ca pe un ecran, ori un tablou cu "un efect Villon", - spune un artist de pe aici, băimărean, având ochiul specialistului.

Zăpezile de altă dată cad numai în pieţele vechi, medievale (şi nu numai în ele).

Aici a căzut şi Pintea Viteazul, în mijlocul pieţii străjuite de instituţiile sumbre ale cetăţii feudale: primăria, monetăria, congregaţia, hanul, farmacia şi locul execuţiilor capitale, mutat mai târziu în câmpia Kakas.

Murind, haiducul a dat într-o lespede cu toporul, îngropându-l în ea cu muchie cu tot, - şi-a zis: "Atunci să se nască altul ca el când va ieşi toporul lui din piatră".

Unealta fabuloasă de lucru şi de luptă a haiducului, sădită în cremenea pieţii vechi, a răsărit, înflorind paşnic în perimetrul pieţii noi, monumentale, de la celălalt capăt al străzii centrale, mândria cetăţenilor de azi ai oraşului cu pictori şi castani şi cu cea mai mare flotaţie de minerit de pe întreg cuprinsul României.

Firizu, minereurile complexe, bogăţia regiunii, încă o mină de neferoase, hidrocentrale racordate la sistemul energetic naţional, fabrica de unt, o poligrafie întinsă, un sanatoriu, un cămin studenţesc, o bibliotecă centrală, un teatru de stat, o casă de cultură cu o mie de locuri, cartierele nou construite, dau fostei cetăţi feudale aerul unui oraş modern şi activ.

Lumina băimăreană în car