Preţurile apartamentelor din Bucureşti vor continua să crească în următorii patru-cinci ani, după care va urma o stagnare. Aceasta, deoarece puţini cumpărători vor fi dispuşi să cumpere locuinţe la noile costuri, apreciază reprezentanţii Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI). “Se va ajunge la nişte niveluri - limită, la care locuinţele nu se vor mai vinde. Puterea de cumpărare are un ritm inferior de creştere celui de majorare a preţurilor pe piaţa rezidenţială”, a declarat preşedintele ARAI, Ruxandra Cleciu.
Pentru acest an, ritmul de creştere a preţului la apartamente va fi de 10-15%, chiar dacă oferta este în creştere, ca urmare a finalizării mai multor proiecte rezidenţiale. “În acest an vor fi disponibile pe piaţă mai multe locuinţe noi, dar care au fost deja achiziţionate, din faza de proiect. Cea mai mare parte a ofertei noi va fi lansată la sfârşitul anului 2008 - începutul anului 2009”, a mai adăugat Ruxandra Cleciu. În prezent, potrivit datelor ARAI, se află în curs de construcţie 70 de proiecte rezidenţiale de dimensiuni medii şi mari. În ceea ce priveşte piaţa rezidenţială din provincie, reprezentantul ARAI este de părere că principalele oraşe din ţară urmează trendul de creştere din Bucureşti. «În oraşele mari, deoarece mulţi investitori s-au orientat şi spre aceste pieţe, se repetă scenariul din Bucureşti. Preţurile au început să crească şi în aceste oraşe», a precizat preşedintele ARAI. Şi pe piaţa terenurilor, analiştii previzionează în acest an o majorare medie a preţurilor de până la 15%, cu creşteri mai mari în unele zone. (E.C.)
Preţurile apartamentelor din Bucureşti vor continua să crească în următorii patru-cinci ani, după care va urma o stagnare. Aceasta, deoarece puţini cumpărători vor fi dispuşi să cumpere locuinţe la noile costuri, apreciază reprezentanţii Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI). “Se va aju