Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacul mafiot asupra comisarului Iorga: doi ani de anchete, zero rezultate

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 26 mai 2007 ·

Incidentul petrecut in urma cu doi ani la blocul MAI din Ansamblul Buzaului - fara precedent in analele Politiei Romane -, cind un anchetator brailean a fost tinta unui atac mafiot cu cocktailuri Molotov, fiind la un pas de a arde de viu impreuna cu familia, i-a pus la grea incercare pe oamenii legii, de vreme ce, pina acum, cercetarile nu au putut fi finalizate si nici un atacator nu a fost aruncat dupa gratii. De altfel, anchetatorii ne-au asigurat ca, daca autorii atacului ar fi fost identificati si adusi in fata justitiei, presa, opinia publica in general, ar fi fost informata. Singurul indiciu pe care l-am putut primi, ieri, a fost acela ca, desi au trecut doi ani, dosarul cauzei se afla in continuare in lucru la DIICOT. "Va putem spune ca cercetarile continua. Avem un cerc de suspecti si verificam toate pistele posibile", ne-a declarat seful biroului teritorial DIICOT.

Filmul atentatului asupra fostului sef al Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate si Antidrog (SCCOA)

La aproximativ o luna de la plecarea sa din fruntea Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate si Antidrog din cadrul IPJ Braila (SCCOA), comisarul Ionel Iorga a platit scump pentru ca i-a anchetat pe mai multi indivizi acuzati de apartenenta la un grup mafiot, implicati in traficul de carne vie sau spalare de bani. In noaptea de 27/28 mai 2005, in jurul orei 3.00, indivizi necunoscuti - dupa unele informatii, ar fi fost vorba de 3 persoane - au tintit cu pietre in geamul termopan de la balconul comisarului Iorga, facindu-l tandari, dupa care, prin spartura formata, au aruncat doua sticle pline cu benzina (cocktailuri Molotov) in dormitorul in care se afla la acea ora ofiterul, impreuna cu sotia si mezina familiei. Uneia dintre sticle se pare ca i-a sarit fitilul in balcon, incendiindu-l, apoi s-a izbit in tablia patului din dormitorul co

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 30 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°