Multi dintre liderii partidului sunt de acord ca, pentru a avea un viitor socialist luminos, trebuie sa-si lepede vechile naravuri, populismul de inspiratie comunist-iliesciana si trocul dupa patentul Hrebenciuc. Dar, la fiecare raspantie politica, partidul ramane tintuit in loc de intrebarea „cine”: cine conduce, cine pleaca, cine cu cine etc.
Pentru a evita dilema, PSD isi ofera, masochist, explicatii si rezolvari eronate. Cauza valorilor coborate din sondajele ultimilor doi ani a fost identificata gresit in raporturile cu puterea.
PSD nu actioneaza ca un partid de opozitie, au decretat „profesionistii”, si partidul s-a aruncat cu capul inainte initiind procedura de suspendare a presedintelui care l-a adus la cota de avarie.
Realitatea este cu totul alta: PSD nu este o alternativa politica pentru ca nu a izbutit sa se reformuleze ca partid de stanga, din cauza rezistentei din interior si din instinct de conservare. A irosit un timp pretios in opozitie, iar astazi isi cauta salvarea in aritmetica.
PSD-ul iliescian, succesor al PCR, a fost puternic atat timp cat a durat proprietatea de stat in economie. Care a disparut lasandu-i pe social-democratii romani fara electoratul traditional.
Din incompetenta sau lasitate, ei au ratat constructia unei noi stangi romanesti care sa se ocupe nu de bugetarul „cade para malaiata”, ci de societatea de angajati la patron si de agricultori pe domeniile marilor producatori agricoli instaurata pe nesimtite.
Este adevarat insa ca o astfel de retorica inainte de integrarea in UE ar fi fost prost vazuta si in interior, ca o tradare a intereselor nationale, si, poate, chiar din exterior, ca un atac la nou-nascutul capitalism romanesc. Complexul a fost depasit pentru prima data si cu timiditate la 1 mai anul curent, cand Mircea Geoana a vorbit despre Raluca Stroescu. @
