Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Njock amendat, Pîrvu aut!

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 26 mai 2007 ·

Jeremie Njock şi Lucian Pârvu au fost sancţionaţi ieri de către Consiliul Director al clubului Universitatea. Njock a fost amendat cu 10.000 de dolari pentru că a declarat că antrenorului Florin Cioroianu îi face altcineva echipa, jucătorul încălcând astfel şi regulamentul de ordine interioară care îl oprea să dea declaraţii fără acordul conducerii clubului. După cum se ştie, camerunezul are cel mai mare contract de la Universitatea, 240.000 de dolari pe sezon. În schimb, evoluţia sa a fost sub aşteptări, marcând trei goluri în şapte meciuri. Jeremie a primit vestea în Germania, unde a plecat de câteva zile. În ceea ce-l priveşte pe Pârvu, acesta a fost pus pe lista de transferuri. „Căţelul“, care avea un contract de 40.000 de dolari pe sezon, a sosit în vară la Universitatea de la formaţia greacă Ergotelis, şi a marcat pentru gruparea din Bănie patru goluri.

Dacă cei doi au fost sancţionaţi de Consiliul Director, Baird a fost pedepsit de Comisia de Disciplină din cadrul FRF. Australianul a primit ieri două etape de suspendare, după ce a fost eliminat în meciul cu Farul pentru că a călcat intenţionat un adversar, şi va lipsi de la primul joc al Ştiinţei din sezonul viitor. Jeremie Njock şi Lucian Pârvu au fost sancţionaţi ieri de către Consiliul Director al clubului Universitatea. Njock a fost amendat cu 10.000 de dolari pentru că a declarat că antrenorului Florin Cioroianu îi face altcineva echipa, jucătorul încălcând astfel şi regulamentul de ordine interioară care îl oprea să dea declaraţii fără acordul conducerii clubului. După cum se ştie, camerunezul are cel mai mare contract de la Universitatea, 240.000 de dolari pe sezon. În schimb, evoluţia sa a fost sub aşteptări, marcând trei goluri în şapte meciuri. Jeremie a primit vestea în Germania, unde a plecat de câteva zile. În ceea ce-l priveşte pe Pârvu, acesta a fost pus pe lista de transferuri. „Căţelul“,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 2 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 7 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 4 ore
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
vin.

1°/13°
Iasi
acum

mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
vin.

1°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-0°/7°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°
vin.

3°/16°