Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD ar vrea referendum pentru CET

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 26 mai 2007 ·

Senatorul PSD Otilian Neagoe a solicitat ieri, o consultare a tuturor partidelor politice faţă de studiul realizat pentru strategia de modernizare şi eficientizare a CET Braşov SA. Studiul ce a fost realizat de Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) Bucureşti, ar trebui să fie dezbătut la o întâlnire între conducerea Primăriei, specialişti în domeniul energiei termice şi de cogenerare şi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari. „Este incomplet şi superficial, iar modul în care s-a acţionat mi se pare mai mult decât superficial. Cum este ca directorul CET-ului să ceară partidelor să se exprime legat de formula tehnică a sistemului? Nu cred că directorul CET-ului este mandatat să discute cu partidele politice. Eu aş propune chiar organizarea unui referendum pe tema CET-ului, că şi aşa este la modă să organizezi referendumuri”, ne-a declarat senatorul Otilian Neagoe.

În opinia acestuia, cogenerarea unui asemenea sistem este cea mai bună soluţie, aşa cum se întâmplă şi în restul Europei.

În replică, directorul CET Mircea Paraschiv ne-a declarat că studiul înaintat spre analiză tuturor partidelor este realizat şi semnat de cea mai mare autoritate în domeniul proiectării, din punct de vedere termo-energetic. „Îmi pare rău că o încercare de colaborare este interpretată într-un mod cu totul nedorit. Finalitatea pe care o aşteptam prin această consultare era găsirea unei soluţii pentru deservirea cât mai bună a populaţiei municipiului Braşov”, ne-a explicat Paraschiv. Senatorul PSD Otilian Neagoe a solicitat ieri, o consultare a tuturor partidelor politice faţă de studiul realizat pentru strategia de modernizare şi eficientizare a CET Braşov SA. Studiul ce a fost realizat de Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) Bucureşti, ar trebui să fie dezbătut la o întâlnire între conducerea Primăriei, specialişti în domeniul energiei termi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Incendiul de pe Calea Moşilor a fost lichidat/ Maşina care a luat foc circula pe prima bandă, iar flăcările s-au extins la alte autoturisme parcate/ Nu sunt victime/ Şapte maşini au fost afectate, din care trei distruse complet VIDEO

News.ro acum 20 minute
Un incendiu violent s-a produs, marţi dimineaţă, pe Calea Moşilor din Capitală, O maşină care circula pe prima bandă a luat foc, iar flăcările s-au extins la alte autoturisme parcate. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului. Potrivit Po

Percheziții la CFR: Doi șefi anchetați într-un dosar de fals și delapidare

Wall-Street.ro acum 41 minute
Poliţiştii de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti efectuează marţi 39 de percheziţii la sediul central al CFR Călători şi locaţii din mai multe judeţe, într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţi

Romgaz şi OMV Petrom au început forajul primei sonde de exploatare gaze naturale din proiectul Neptun Deep. Prima producţie este estimată pentru 2027

News.ro acum 50 minute
OMC Petrom şi compania de stat Romgaz anunţă începerea forajului pentru dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud şi Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre. Prima producţie este estima

Simularea Evaluării Naționale a examenului de Bacalaureat continuă. Astăzi, proba obligatorie a profilului

Ziua Constanta acum o ora
A doua probă scrisă din cadrul simulării naționale a examenului de bacalaureat 2025 se desfășoară astăzi, 25 martie 2025, la proba obligatorie a profilului. Conform Ministerului Educației, evaluarea lucrărilor se efectuează digitalizat prin intermed

Lovitură pentru Samsung Electronics. Directorul său Han Jong-hee a murit brusc, la 63 de ani

News.ro acum 2 ore
Samsung Electronics a anunţat marţi că Han Jong-hee, unul dintre cei doi directori ai săi executivi, a murit în urma unui atac de cord, la vârsta de 63 de ani, astfel că Jun Young-hyun, celălalt director, recent numit în funcţie, devine singurul res

Percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, într-un dosar penal privind violenţele din 9 martie, din faţa Biroului Electoral Central/ Nouă suspecţi vor fi duşi la audieri VIDEO

News.ro acum 31 minute
Treisprezece percheziţii au loc, marţi, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, într-un dosar penal privind violenţele produse în 9 martie, în faţa Biroului Electoral Central. În acea zi, susţinători ai lui Călin Georgescu s-au adunat în faţa s

Cinci aspecte dezvăluite de mesajele secrete ale administraţiei Trump ajunse din greşeală la un jurnalist. Resentimente față de unii dintre cei mai apropiați aliați

Ziare.com acum 13 minute
Dezvăluirea că cei mai importanţi oficiali din domeniul securităţii naţionale din SUA au împărtăşit din greşeală planuri de război cu un jurnalist, pe Signal, a şocat Washingtonul luni, 24 martie, chiar înainte ca oamenii să ştie ce conţineau, scrie

Buna Vestire. Obiceiuri și superstiții legate de vreme și recolte

Ziua Constanta acum 2 ore
Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie, fiind prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente. Buna Vestire amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecio

CORESPONDENȚĂ DIN SAN MARINO Criticat public de Lucescu, Drăguș nu s-a ferit de cuvinte: „Și eu aștept”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Denis Drăguș (25 de ani), atacantul lui Trabzonspor, a oferit prima reacție după succesul înregistrat la Serravalle. Drăguș Bosnia San Marino 7 minute Denis Drăguș Mircea Lucescu

Călin Georgescu, un nou mesaj către susținători: „Vă iubesc. Înainte să răsară soarele, este foarte întuneric și foarte frig”

Adevarul acum 23 minute
Fostul candidat independent Călin Georgescu a transmis un noi mesaj către simpatizanți. „Înainte să răsară soarele e foarte întuneric și foarte frig”, a transmis acesta.

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/23°
mie.

13°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/13°
Iasi
acum

14°
mar.

10°/19°
mie.

11°/15°
joi

11°/17°
vin.

10°/12°
Constanta
acum

20°
mar.

11°/20°
mie.

9°/15°
joi

8°/10°
vin.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

10°/16°
mie.

10°/17°
joi

10°/14°
vin.

9°/11°
Timisoara
acum

13°
mar.

10°/17°
mie.

9°/18°
joi

11°/13°
vin.

9°/13°